Handbaliştii de la CSM Oradea şi baschetbalistele de CS Universitatea Oradea vor susţine, astăzi, partide în deplasare.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
La Mulţi Ani, Andrada!
În prag de primăvară şi început de martie, pentru micuţa solistă de muzică populară Andrada Bocoiu este dublă sărbătoare. Pe lângă Ziua Femeii, Andrada îşi sărbătoreşte şi ziua de naştere, pe 9 martie.
- 08 Martie 2013
- Citeste
Beiuş - Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popoviciu" - A început modernizarea Ambulatoriului
De la începutul acestui an, proiectul "Ambulatoriu integrat al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popovici" - reabilitare, modernizare, echipare" a intrat într-o nouă etapă
- 08 Martie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 08 Martie 2013
- Citeste
La sfârşitul lunii - Săptămâna psihologiei comunitare
Asociaţia Română de Psihologie Comunitară pregăteşte o serie de acţiuni de voluntariat, reunite sub titulatura "Săptămâna psihologiei comunitare".
- 07 Martie 2013
- Citeste
Cercetări finalizate în cazul traficanţilor de etnobotanice - Fraţii Iova, trimişi în judecată
În cursul acestei săptămâni, poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările în cauză privind cea mai amplă reţea de traficanţi de substanţe psihoactive de pe raza judeţului, fiind sesizată prin rechizitoriu instanţa de judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni.
- 07 Martie 2013
- Citeste
Flash rutier
În urma abaterilor de la codul rutier constatate miercuri în trafic, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 405 sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.260 lei.
- 07 Martie 2013
- Citeste
Mitul gonflabil al dictatorului
Moartea dictatorului venezuelean Hugo Chavez creează, ca alte decese faraonice, nişte ochiuri de lumină în pânza neagră care acoperă edificiul totalitar.
- 07 Martie 2013
- Citeste
În 2013, autorizarea - Cultivatorilor de plante modificate genetic
Direcţia pentru Agricultură (DA) Bihor informează că, în anul 2013, se admite cultivarea plantelor modificate genetic (OMG) autorizate în Uniunea Europeană, excepţie fănd soia, care rămâne o cultură interzisă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
- 07 Martie 2013
- Citeste
Leonardo DiCaprio face senzaţie pe internet, imitându-l pe Jack Nicholson
Actorul american Leonardo DiCaprio i-a amuzat copios pe jurnaliştii japonezi în momentul în care l-a imitat pe Jack Nicholson, în timpul unui interviu acordat unui post de televiziune nipon, iar acea înregistrare video face deja senzaţie pe internet, informează nouvelobs.com.
- 07 Martie 2013
- Citeste


