Revolta împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad s-a soldat, după doi ani, cu peste 70.000 de morţi şi aproximativ un milion de refugiaţi, lăsând ţara în ruină şi pradă unui război civil devastator, fără o soluţie la orizont.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Intemperiile au afectat sute de români şi cel puţin şase autocare - Români blocaţi în Ungaria
Numărul românilor aflaţi în tranzit în Ungaria rămaşi blocaţi din cauza închiderii autostrăzilor M1 şi M7 şi altor drumuri pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile din aceste zile este de ordinul sutelor, fiind cel puţin şase autocare cu pasageri români în această situaţie, a informat, ieri, MAE într-un comunicat de presă.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Copaci căzuţi pe şosea şi gospodării inundate - Inundaţii în judeţ
În urma avertizării de cod portocaliu de inundaţii, emisă de INHGA, pe râul Crişul Negru, pe sectorul amonte Talpoş, şi atenţionării hidrologice de cod galben, pe sectorul aval Talpoş, ISU "Crişana" a înştiinţat Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Luni începe Postul Paştelui
Postitorii adevăraţi ţin tot postul, iar cei care nu îşi pot permite acest lucru, fie din cauza unor probleme de sănătate, fie pentru că lucrează din greu, postesc prima şi ultima săptămână. Însă fiecare creştin adevărat ar trebui să facă o minimă jertfă în această perioadă.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Piaţa Rogerius se transformă, precupeţii se îngrijorează - Pieţarii vor garanţii
Ceva zeci de persoane au participat, joi după-amiază, la Orăşelul Copiilor, la dezbaterea publică organizată de Administraţia Domeniului Public Oradea legată de proiectul de modernizare a Pieţei Rogerius.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Puncte pentru obiective diferite - Luceafărul Felix - FCM Târgu Mureş
Faţă în faţă se vor afla astăzi, de la ora 11.00, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, echipe cu obiective diametral opuse. Tânăra echipă a Luceafărului încearcă să se menţină în liga secundă, iar experimentata formaţie mureşeană speră să revină în primul eşalon.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Dramatism şi surprize în Liga Europa
- 15 Martie 2013
- Citeste
"Stamford Bridge", capăt de linie - Chelsea - Steaua Bucureşti 3-1 (1-1)
Steaua Bucureşti a fost eliminată din Europa League, după ce a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia engleză Chelsea în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei. În meciul tur, disputat la Bucureşti, Steaua a câştigat cu scorul de 1-0.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Flagrant de mită în trafic
Un şofer a fost surprins în flagrant când a încercat să mituiască un poliţist care îl oprise în trafic. Nicolae Horjan i-a oferit agentului de circulaţie suma de 200 lei şi 20.000 forinţi pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător sarcinile de serviciu.
- 15 Martie 2013
- Citeste
Elevii de la Gojdu ţintesc faza internaţională - Un autobuz de olimpici
17 elevi de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", împreună cu profesorii care i-au pregătit, au plecat ieri la Concursul Naţional de Matematică şi Informatică "Grigore Moisil", la Bistriţa. Concursul se doreşte a fi o ultimă pregătire a elevilor înainte de olimpiadele de matematică şi informatică care vor avea loc luna viitoare.
- 15 Martie 2013
- Citeste


