Un deputat rus aflat la originea unei legi controversate anti-gay din Sankt Petersburg a acuzat-o, ieri, pe cântăreaţa Madonna că a lucrat ilegal în timpul concertelor susţinute în Rusia în vara anului 2012, cu ocazia cărora artista americană a susţinut cauza homosexualilor şi a trupei Pussy Riot.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Teroare în Boston
Trei persoane au fost ucise şi alte 144 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston, carnagiul producându-se în plin centru al oraşului.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Cutremur violent în Iran
Cel puţin 40 de oameni au murit în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,8 produs ieri în sud-estul Iranului. Anunţul a fost făcut de Televiziunea publică iraniană.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Gratuităţi suspendate pentru 10 zile - Ştrandurile, pregătite pentru un nou sezon
În mai puţin de două săptămâni, orădenii îşi vor putea relua activităţile estivale odată cu redeschiderea celor două ştranduri din municipiu.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Guvernul vrea să amâne aplicarea legii - Pensii recalculate doar din 2014
Guvernul a avizat favorabil proiectul legislativ privind plata pensiilor militare recalculate la nivelul din decembrie 2010, dar cu condiţia ca legea să fie aplicată din ianuarie 2014, au declarat surse oficiale.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Judo - Orădenii în top la CN de juniori
Judoka de la JC Liberty LPS Bihorul Oradea s-au întors cu zece medalii de la Campionatul Naţional de juniori Under 21 de la Deva. Larisa Florian - 52 kg, Andreea Florian - 57 kg, Mădălina Pantea - 70 kg şi Farkas Zoltán - 81 kg au cucerit titlul naţional.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Meciuri în Cupa României
Faza a doua a Cupei României pe plan judeţean, ediţia 2013-2014, coincide cu intrarea în competiţie a celor 15 echipe din Liga a IV-a. Ţinând cont de programul încărcat din următoarea perioadă este de aşteptat ca unele dintre ele să abordeze cu juniori şi rezerve jocurile cu reprezentantele Ligii a V-a.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Diferenţa s-a făcut la punctul cu var - CSO Ştei - Luceafărul II Mădăras 3-1 (2-0)
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Număr dublu de infecţii şi pneumonii în Bihor - Invazie de viruşi
Deşi numărul de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare a scăzut în această săptămână, de la 2.742 de cazuri la 2.167, la fel ca cel de pneumonii şi bronhopneumonii (de la 1.010 cazuri la 942), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, situaţia este mai mult decât îngrijorătoare.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste
Numărul victimelor a ajuns la 21 - "Cocktailuri" toxice pe post de băutură
De parcă cei 19 bihoreni morţi nu ar fi fost îndeajuns, în weekend alte două persoane au murit după ce au consumat substanţe toxice pe post de băutură.
- 16 Aprilie 2013
- Citeste


