Oferta de locuri de muncă din cadrul Bursei generale organizate ieri, 19 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, a suscitat interesul a peste 1.800 de bihoreni.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
După difuzarea celui de-al optulea sezon - Serialul "Dexter" se încheie
Serialul "Dexter" se va încheia după difuzarea celui de-al optulea sezon, au anunţat, joi, reprezentanţii postului de televiziune Showtime.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Descoperire preţioasă în Africa de Sud - Diamant rar într-o mină
Diamantul de 25,5 carate a fost descoperit de angajaţii companiei Petra Diamonds în celebra mină Cullinan din Africa de Sud.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Elevii de astăzi, scriitorii de mâine - Premii pentru cei mai buni eseişti
Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Bihor a organizat în această lună un concurs inedit intitulat „Librar pentru o zi", întrecere la care au participat elevi de la nouă licee.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Următoarele trei filme, în 2015, 2017 şi 2019 - Seria "Războiul stelelor" continuă
Următoarele trei filme din seria "Războiul stelelor/ Star Wars" vor fi lansate în 2015, 2017 şi 2019, a anunţat miercuri, în cadrul evenimentului CinemaCon organizat la Las Vegas, preşedintele studiourilor Walt Disney, Alan Horn.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Unul dintre suspecţi a fost ucis - Noi explozii în Boston
Mai multe explozii au fost auzite într-o clădire din Boston înconjurată de forţele de ordine care îl caută pe al doilea suspect în cazul atentatelor.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Şoareci, şopârle şi melci, în spaţiu pentru o lună - Arca spaţială a lui Noe
O capsulă rusească Soyuz a trimis în spaţiu, ieri, o veritabilă "menajerie" alcătuită din şoareci, şopârle şi melci, care vor rămâne pe orbită o lună, pentru o serie de experimente din domeniul cercetărilor medicale şi pentru a pregăti viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Marte.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Tot mai mulţi greci se sinucid din cauza crizei - Un studiu îngrijorător
Măsurile drastice de austeritate impuse Greciei în vederea consolidării finanţelor publice au fost însoţite de o explozie de sinucideri, crime şi deteriorarea sănătăţii publice, potrivit unui studiu americano-grec publicat joi.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Ungurii vor să restrângă atribuţiile Curţii Constituţionale - Pe model românesc!
Ungaria este pregătită să facă unele concesii în privinţa recentei modificări constroversate a Constituţiei, cu scopul de a răspunde unor îngrijorări exprimate de Comisia Europeană (CE), a declarat ieri premierul conservator Viktor Orban.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste
Campania lui Sarkozy finanţată de Libia? Banii nu au miros
Justiţia franceză a lansat ieri o anchetă judiciară asupra acuzaţiilor privind o susţinere financiară din partea Libiei, în timpul lui Muammar Kadhafi, a campaniei prezidenţiale din 2007 a lui Nicolas Sarkozy, a anunţat o sursă judiciară.
- 19 Aprilie 2013
- Citeste


