După 23 de ani, stema se întoarce pe tricolor. Comisia pentru revizuirea Constituţiei a aprobat introducerea stemei pe drapelul României, la propunerea deputatului PSD Gheorghe Emacu.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Ziua Mediului, sărbătorită prin competiţii - Poluări simulate pe Criş
Ieri, 4 iunie 2013, la Priza de Apă Oradea, reprezentanţii mass-mediei locale, alături de angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, au participat la o competiţie pe cursul râului Crişul Repede.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
În India, o turistă a fost violată de trei bărbaţi
O turistă americană a fost violată de un şofer de camion şi doi complici într-un stat din nordul Indiei, a anunţat marţi poliţia.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
SUA inchid portofelul - Sancţiuni financiare pentru Iran
Statele Unite au decis înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului, vizând în principal moneda naţională - rialul - şi sectorul auto, anunţă Casa Albă, justificând aceste măsuri prin lipsa de cooperare a Iranului în materie nucleară.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
Putin pus pe ironii la Geneva - Rebelii Sirieni îşi "spintecă şi mănâncă" duşmanii
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ironizat, în faţa presei şi liderilor Uniunii Europene (UE), pe seama securităţii participanţilor ruşi la o conferinţă privind Siria, unde s-ar întâlni cu rebeli care îşi "spintecă şi mănâncă" duşmanii.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
Parlamentul Ungariei - Revizionism pe faţă
Ungaria nu trebuie să renunţe la ideea de reconstruire şi apărare a coeziunii naţionale, pentru a contracara efectele tratatelor nedrepte de la încheierea celor două războaie mondiale, afirmă vicepreşedintele Parlamentului de la Budapesta, Sandor Lezsak, cu ocazia Zilei Coeziunii Naţionale.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
Elevii de la şase şcoli s-au întrecut la un concurs de teatru - Oglindirea sufletului în literatură
Îmbrăcaţi în zâne şi prinţi, în costume elegante sau haine sărăcăcioase, copiii de la şase şcoli din Oradea au urcat ieri pe scenă la Festivalul de Teatru pentru elevi "Oglindirea sufletului în literatură", organizat la Liceul Tehnologic "George Bariţiu".
- 04 Iunie 2013
- Citeste
Două zile de vis pentru împătimiţii rock şi pop&dance - Mega concert pe Cluj Arena
Membrii trupei britanice Deep Purple le-au cerut organizatorilor concertului pe care îl vor susţine, vineri, pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, să li se asigure bere de calitate, dar şi meniuri vegetariene. Nici componenţii UB40 care vor concerta sâmbătă nu au avut pretenţii speciale.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
Dispute strânse şi spectaculoase la fotbal-tenis - Crişul şi Tengo Salonta au terminat pe podium
Arena Antonio Alexe din Oradea a fost gazda celui de-al cincilea turneu naţional de fotbal-tenis, ediţia 2013. A fost primul turneu găzduit de Oradea după o pauză de şase ani, timp în care componenţii formaţiei locale au fost nevoiţi să-şi etaleze abilităţile de la fileu, doar pe terenuri străine.
- 04 Iunie 2013
- Citeste
CN de volei pe plajă - Arădenii şi reşiţenii au făcut legea la juniori
La Ştrandul Municipal Oradea a avut loc Campionatul Naţional de volei pe plajă rezervat juniorilor şi junioarelor, la care au participat 23 echipe feminine şi 14 masculine. Bihorul a fost reprezentat de voleibalişti din Oradea şi Ştei.
- 04 Iunie 2013
- Citeste


