Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria prezintă duminică, 16 iunie, de la ora 11.00, respectiv de la ora 13.00, ultima premieră din această stagiune. Este vorba de spectacolul "Domnul Nostoc şi misterele din ocean", de Patrice Seiler, în regia artistică a lui Radu Dinulescu.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Incidente rutiere
- 12 Iunie 2013
- Citeste
Pompierii, în acţiune - Foc la biserică
În ultimele două zile, pompierii bihoreni au intervenit la incendii produse la un lăcaş de cult din Tărcaia, un bloc de locuinţe din Oradea şi la o gospodărie din Leheceni.
- 12 Iunie 2013
- Citeste
in memoriam
- 12 Iunie 2013
- Citeste
prima pagină
- 12 Iunie 2013
- Citeste
Calendarul zilei
- 11 Iunie 2013
- Citeste
Horoscop
- 11 Iunie 2013
- Citeste
Primul mesaj al Marioarei Murărescu după operaţie: "Nu vă speriaţi, sunt bine!"
Starea de sănătate a realizatoarei "Tezaur folcloric", de la TVR, pare să fie stabilă. Internată în continuare la Cluj, Marioara Murărescu e conştientă, se deplasează singură şi poate vorbi la telefon.
- 11 Iunie 2013
- Citeste
Hillary Clinton are cont pe Twitter - Profilul Primei Doamne
Hillary Clinton a postat primul său mesaj pe Twitter luni, descriindu-se în scurta biografie de prezentare, pe lângă mamă, avocat şi politician, drept "hair icon, pasionată de costume cu pantaloni, spărgătoare de bariere discriminatoare".
- 11 Iunie 2013
- Citeste
Elena Udrea şi Dorin Cocoş au divorţat - Renunţă la un mariaj de 10 ani
Elena Udrea şi Dorin Cocoş au pus capăt căpăt mariajului, divorţul având loc luni la notar. Aceştia au precizat, într-un comunicat, că, după 10 ani, căsătoria lor a luat sfârşit, în 10 iunie, "în mod amiabil şi în faţa notarului".
- 11 Iunie 2013
- Citeste


