Fosta Casă de Cultură din Oradea a devenit, vineri seara, gazda unui concert folk de excepţie, intitulat "Printre Lupi", susţinut de artista Zoia Alecu, care le-a oferit orădenilor o seară de muzică, plină de spirit.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Ani de zile n-au ştiut ce să facă în Cinema Transilvania - Au "ghicit" soluţia
De aproape patru ani, autorităţile locale nu fac decât să-şi paseze una alteia imobilul Cinematografului Transilvania, respectiv Libertatea, timp în care imobilele se degradează încontinuu.
- 25 Iunie 2013
- Citeste
Calendarul zilei 25 iunie 2013
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Horoscop
- 24 Iunie 2013
- Citeste
În beneficiul agricultorilor, mai multe măsuri - Garantarea împrumuturilor
Termenul maxim de restituire a banilor este de 10 ani, iar perioada de graţie acordată de instituţiile selectate este între 1 şi 3 ani, în funcţie de specificul proiectului de investiţii.
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Obligaţiile deţinătorilor de animale (II)
Odată cu articolul precedent am început să dezbatem problema obligaţiilor pe care le au deţinătorii de animale, din punct de vedere al legislaţiei locale, mai precis Hotărârea Consiliului Local nr. 588 din 2012, care ulterior a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 347 din 2013 şi am prezentat prima obligaţie cea de sterilizare.
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Mario Mutu, la doar 11 ani - Operaţie pe cord deschis
Mario Mutu, fiul fotbalistului Adrian Mutu din căsătoria cu Alexandra Dinu, a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă, a declarat mama băieţelului de 11 ani pentru publicaţia Gente.
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Russell Crowe - Amintiri despre Jacko
Russell Crowe, aflat în turneu de promovare a celui mai recent film al său, "Man of Steel", a făcut câteva dezvăluiri inedite despre prietenia sa cu Michael Jackson, declarând pentru tabloidul The Sun că megastarul obişnuia să îi facă farse la telefon.
- 24 Iunie 2013
- Citeste
Nik Wallenda - primul primul om care a traversat Marele Canion - La pas, pe sârmă
Nik Wallenda, acrobatul supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime", a traversat, duminică, Marele Canion din SUA fără echipament de protecţie, stabilind un nou record, informează Discovery Channel, care a transmis în direct evenimentul.
- 24 Iunie 2013
- Citeste


