Începând de ieri, Direcţia Naţională Anticorupţie are competenţe pentru cercetarea infracţiunilor vamale şi de evaziune doar cu daune mai mari decât echivalentul în lei a un milion euro, ordonanţa de urgenţă care modifică competenţa DNA fiind deja aprobată de Guvern şi publicată în Monitor.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Show fashion cu scop caritabil - Cătălin Botezatu la Mister Oradea
Mâine, 28 iunie, de la ora 22.00, în Club The One, se va desfăşura în premieră în oraşul nostru Mister Oradea 2013.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
Cea mai misterioasă carte din lume - Un pas spre descifrare
O carte misterioasă ce conţine scrisuri şi imagini pe care unii le-au considerat lipsite de sens este acum mult mai aproape de a fi descifrată după mai bine de un secol de mister.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
Belgia - Muncitor roman grav accidentat
Un muncitor român, în vârstă de 36 de ani, a fost grav rănit, marţi, când o placă metalică transportată de o macara a căzut peste el, a anunţat poliţia din Louvain.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
De la 1 iulie, frontiera UE se mută în Croaţia
Croaţia, care se alătură UE la 1 iulie, va avea ca misiune protejarea a peste 1.300 de kilometri de frontiere terestre ale blocului european, cu Bosnia, Serbia şi Muntenegru, o sarcină dificilă într-o regiune unde contrabanda şi traficul de tot felul sunt un mod de viaţă.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
Şi în Muntenegru - Doliu pentru românii decedaţi
Guvernul din Muntenegru a decis să declare miercuri zi de doliu după moartea a 18 cetăţeni români în accidentul de duminică şi decesul tragic a patru copii, marţi, la Bar.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
În Bulgaria, a 12-a zi de proteste
Mii de bulgari au ieşit pe străzile capitalei Sofia marţi seara, pentru a protesta a douăsprezecea zi consecutiv faţă de Guvernul socialist al lui Plamen Oreşarski.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
În Rusia, zeci de deţinuţi şi-au tăiat venele în semn de protest
Aproximativ 40 de deţinuţi ai unei colonii penitenciare din Irkuţk, în Siberia, şi-au tăiat venele, miercuri, în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie, au anunţat autorităţile penitenciare ruse.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
Filmul "Man of Steel: Eroul", lider în box office-ul românesc
Filmul "Man of Steel: Eroul" a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 916.207 lei şi 44.146 de spectatori, informează Asociaţia Film România.
- 26 Iunie 2013
- Citeste
La patru ani după moartea tatălui său - Prince Jackson a depus mărturie la tribunal
Prince Jackson, fiul cel mare al cântăreţului Michael Jackson, a fost următorul martor care a depus mărturie în procesul intentat de familia Jackson companiei AEG Live, ieri, la o zi după ce fanii "regelui muzicii pop" au comemorat patru ani de la moartea idolului lor.
- 26 Iunie 2013
- Citeste


