Clubul Sportiv Tibclau Oradea şi Era Shopping Park au organizat un concurs inedit pe malul lacului de pescuit de la Santăul Mic. Participanţii s-au întrecut mai întâi la pescuit sportiv, pentru ca apoi să-şi măsoare forţele la tenis de masă.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
MASH 2013. Zeci de medicinişti instruiţi să salveze vieţi în situaţii speciale - Aventură medicală de succes
Şaizeci de studenţi din cadrul facultăţilor de medicină din ţară vor participa, în perioada 1 - 8 august, la a XVIII-a ediţie a taberei Medical Adventure School in Holiday, M.A.S.H.
- 30 Iulie 2013
- Citeste
Rezultate afişate la Medicină şi Farmacie - Sute de aspiranţi respinşi
Candidaţii care au optat pentru una dintre specializările Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea au aflat ieri dacă au fost sau nu admişi. Pe cele 465 de locuri disponibile ale facultăţii la toate specializările s-au înscris 1.151 de candidaţi.
- 30 Iulie 2013
- Citeste
Analiză la CS Crişul Oradea - Scrima, un fel de oaie neagră
Directorul CS Crişul, Ionel Bungău, a făcut o analiză succintă a rezultatelor din primele şase luni ale acestui an. În general, conducătorul clubului orădean s-a declarat mulţumit de activitatea secţiilor, excepţie făcând cea de scrimă, care are şanse mari să rămână fără finanţare în această toamnă.
- 30 Iulie 2013
- Citeste
Baschet masculin U18 - Andrei Ciordaş, cel mai bun recuperator al României la Europene
Cu orădeanul Andrei Ciordaş în lot, echipa națională U18 masculin a României s-a clasat pe locul 16 la Campionatul European U18 masculin - Divizia B, competiţie găzduită de oraşul Strumica (Macedonia).
- 30 Iulie 2013
- Citeste
Fă sport şi pe perioada vacanţei!
Clubul Sportiv Iris Oradea nu-şi ia vacanţă nici pe perioada verii, continuându-şi activitatea atât la secţia de tenis de masă, cât şi la cea de fotbal. Clubul orădean condus de către Varga Árpád continuă acţiunea de selecţie pentru completarea echipei de tenis de masă.
- 30 Iulie 2013
- Citeste
in memoriam
- 30 Iulie 2013
- Citeste
prima pagină
- 30 Iulie 2013
- Citeste
Azi, 30 iulie 2013
- 29 Iulie 2013
- Citeste
Horoscop
- 29 Iulie 2013
- Citeste


