Miercuri seara, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (FITO), la Casa de Cultură a Sindicatelor, s-a jucat cel de-al treilea spectacol din concursul FTScurt, produs de Teatrul Clasic „Ioan Slavici" din Arad: „Tăietura" (de Mark Ravenhill, în regia lui Alex Mihăiescu), în care orădenii s-au reîntâlnit cu îndrăgitul actor Richard Balint.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Ghid de bune practici de dezvoltare socio-emoţională - Copii mai încrezători
Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor şi Asociaţia Pro Cariere Oradea au organizat joi, 26 septembrie, la Casa Corpului Didactic, lansarea cărţii „Copii mai încrezători" - Ghid de bune practici de dezvoltare socio-emoţională, volumul I, coordonator Teodora Duţă.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Campanie pentru promovarea contracepţiei în şcoli - Încearcă, dar ia atitudine!
Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, medici şi inspectori şcolari şi-au dat ieri întâlnire pentru a da startul unei campanii de educaţie sexuală pentru tinerii din şcoli.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Renovarea clădirii instanţelor bihorene continuă - Justiţie fără acoperiş
După ce vara aceasta Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor au eliberat spaţiile ocupate în incinta Palatului de Justiţie din Parcul Traian, lucrările de renovare a clădirii au avansat şi la etajele superioare, iar ieri, muncitorii au început şi demontarea vechiului acoperiş. Acesta va fi înlocuit, iar în podul actual se va amenaja o mansardă.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Acuzaţi de tentativă de omor, condamnaţi cu suspendare - Sportivi de performanţă, bătăuşi în timpul liber
Doi sportivi, membri la vremea respectivă ai lotului de judo al României, care în 2011 aproape că au omorât un orădean în bătaie, ar putea scăpa de închisoare, după ce Curtea de Apel Oradea a decis, ieri, să le aplice o pedeapsă mai blândă, respectiv închisoare cu suspendare.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Zece mii de şomeri în Bihor
Peste zece mii de bihoreni sunt înregistraţi ca şomeri în baza de date a AJOFM Bihor, reprezentanţii acestei instituţii aşteptându-se ca numărul acestora să crească în sezonul rece. Rata şomajului la sfârşitul lunii august 2013 în judeţul nostru este de 3.81%.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Calendarul zilei 27 septembrie 2013
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Decese - Comemorări
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Liga IV, etapa a 7-a - Derby la Sântion
Cu două excepţii, echipele aflate în lupta pentru primul loc au meciuri mai uşoare în acest sfârşit de săptămână. Kinder Paleu şi Luceafărul sunt protagonistele celui mai interesant meci al rundei, programat la Sântion.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste


