Bande criminale din România vizează oraşe europene, unde se deplasează cu ajutorul unor curse low-cost pentru a comite infracţiuni, după care se întorc acasă, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
În Liban, tortura e la ea acasă
Tortura şi relele tratamente, care aduc uneori moartea, sunt "răspândite" în închisorile din Libia, arată un nou raport ONU.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Întâlnire la Roma - Folosirea numelui lui Dumnezeu pentru a ucide este o blasfemie!
Trei sute de personalităţi ale marilor religii şi societăţii civile au lansat marţi la Roma un apel pentru "respingerea terorismului religios" care reprezintă o "blasfemie", la sfârşitul unei întâlniri organizate de comunitatea Sant'Egidio apropiată Vaticanului.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Băiţa - Flori, felicitări şi distracţie de Ziua Senectuţii
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Asociaţia de Asistenţă Socială "Nicolae Popovici", al cărei preşedinte este preotul Nicolae Bura, şi Camelia Goarnă, şef centru, împreună cu personalul din subordine, au dorit, ca de obicei, de altfel, să-i sărbătoarească pe locatarii Centrului pentru Persoane Vârstnice Băiţa.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Sănătatea şi învăţământul trebuie extrase din statutul de "cenuşărese"
În genere, teoria economică divizează activităţile umane în două categorii: productive şi neproductive. Sunt considerate productive (în mod restrictiv) doar acele activităţi umane care produc venit naţional.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Voleibaliştii, în faţa unui nou campionat
După aproape jumătate de an de pauză voleiul de sală la nivelul ligii secunde îşi reintră în drepturi. Sâmbătă va începe o nouă ediţie de campionat în care va fi angrenată, pentru al treilea an consecutiv, şi LPS Bihorul Atletic Oradea.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Beiuşenii, primii în grupă
În primul joc disputat în cadrul rundei a şasea a Turneului amical de fotbal Bihor-Hajdu-Bihar, organizat de Consiliul Judeţean Bihor şi Fundaţia Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar, pe Stadionul Francisc Matei din Beiuş s-au duelat primele două clasate ale grupei B.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Etapa a doua în Liga Europa - Pandurii caută primele puncte în Portugalia
În această seară sunt programate partidele etapei a doua în Liga Europa. Singura echipă românească din faza grupelor joacă în Portugalia, la Guimaraes, cu Pacos Ferreira, de la ora 22.00, în direct pe Digi Sport 1 şi Pro TV.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Tenismenii veterani la fileu
Primul şi singurul turneu de tenis pentru veterani organizat în acest an la Oradea începe în această după-amiază la baza sportivă Sănătatea. La Cupa Opel West, ajunsă la ediţia a 9-a, sunt aşteptaţi peste 60 de tenismeni din întreaga ţară.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste
Câini de casă: 4.000 de exemplare au fost luate în evidenţă - Microciparea gratuită continuă
Primăria municipiului Oradea continuă recensământul canin și microciparea gratuită a animalelor în Oradea, până în momentul de față fiind microcipați în cadrul acțiunii inițiate de administrația locală 3.700 de câini, alţi 300 fiind microcipați anterior de proprietarii animalelor.
- 02 Octombrie 2013
- Citeste


