Fostul fotbalist David Beckham şi soţia sa, Victoria, au vândut celebra reşedinţă "Beckingham Palace" din Hertfordshire şi o flotă de maşini cu peste 14 milioane de euro, aceştia intenţionând să cumpere un nou conac, în centrul Londrei, în valoare de 53 de milioane de euro.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Actriţa Jane Fonda, premiu pentru întreaga carieră
Actriţa americană Jane Fonda va primi un premiu pentru întreaga sa carieră din partea American Film Institute (AFI), într-o gală care va fi organizată anul viitor la Los Angeles.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Primul copil cu actualul soţ - Halle Berry a născut un băieţel
Actriţa Halle Berry a născut, sâmbătă, la spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, băieţelul fiind primul copil al vedetei cu soţul său, Olivier Martinez, informează contactmusic.com.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Lauryn Hill a lansat o nouă melodie - Sărbătoreşte eliberarea din închisoare
Cântăreaţa americană de muzică hip-hop Lauryn Hill sărbătoreşte eliberarea din închisoare cu o nouă melodie, "Consumerism", care va fi introdusă pe noul său album, "Letters from Exile".
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Madona se destăinuie - Violată pe acoperişul unei clădiri
Madonna a dezvăluit, vineri, într-un editorial, că a fost violată pe acoperişul unei clădiri sub ameninţarea unui cuţit, incidentul petrecându-se la puţin timp după ce s-a mutat în New York.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Rapperul Chris Brown şi-a pierdut virginitatea la 8 ani
Rapperul american Chris Brown a mărturisit că a început să se uite la filme porno de la o vârstă fragedă şi a avut prima experienţă sexuală la vârsta de 8 ani, cu o fată care avea 14 ani, din Tappahannock, Virginia.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Un seism de 5,5 grade s-a produs ieri în Vrancea - România se cutremură
Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs ieri, la ora 4.37, în Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri, fiind simţit şi la Bucureşti.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Experţii internaţionali au început distrugerea - Arsenalul chimic, neutralizat
O echipă internaţională a început, ieri, operaţiunea de distrugere a arsenalului chimic sirian şi a instalaţiilor de producţie, anunţă surse din cadrul misiunii experţilor, citate de AFP.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
În sudul Afganistanului, patru militari NATO ucişi
Patru membri ai Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), probabil militari americani, au fost ucişi în sudul Afganistanului.
- 06 Octombrie 2013
- Citeste
Sancţiunile internaţionale impuse Iranului sunt pe cale să îşi atingă scopul
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reiterat ieri apelul de menţinere a sancţiunilor impuse Iranului, argumentând că acestea sunt pe cale să îşi atingă scopul, acela de "a priva Iranul de capacităţile de îmbogăţire a uraniului".
- 06 Octombrie 2013
- Citeste


