Primarul Moscovei a declanşat ieri operaţiuni de poliţie vaste împotriva imigranţilor, după o zi de la revolte urbane cu caracter xenofob în care au fost rănite 32 de persoane şi care evidenţiază ascensiuna sentimentelor antiimigraţie şi ultranaţionaliste în Rusia.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
20 de morţi şi zeci de răniţi - Un nou atentat în Siria
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite într-un atentat cu maşină-capcană, ieri, la Idleb, provincie din nord-vestul Siriei, unde războiul a provocat peste 115.000 de morţi, potrivit unei organizaţii neguvernamentale.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
Statuia Libertăţii din New York - Redeschisă pentru turişti
Celebra Statuie a Libertăţii de la New York, închisă de două săptămâni din cauza blocajului bugetar, şi care fusese închisă şi anterior timp de opt luni după uraganul Sandy, s-a redeschis duminică, spre marea bucurie a turiştilor.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
CM 2014 - Ultima etapă din preliminarii
În Zona Europeană a preliminariilor Campionatului Mondial din 2014 (competiţie care se va desfăşura în Brazilia) sunt programate în această seară ultimele partide, care vor decide atât câştigătoarele grupelor, cât şi echipele care vor merge la baraj.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
S-au autodepășit - Aproape 12.000 de bihoreni au ieșit la curățenie!
Campania "Let's Do It, Bihor" a fost un real succes în Bihor. Conform organizatorilor, 11.816 bihoreni au ieșit la curățenie pe 28 septembrie, depășindu-se în acest fel recordul de participare de 8.000 de persoane înregistrat anul trecut.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
Lecții de la finlandezi - Metode de învățare centrate pe acțiune
Există cursuri care-ți aduc informații noi sau cursuri pe care le calculezi mai degrabă în timp pierdut decât în lucruri învățate. Există însă și o categorie aparte a cursurilor, care nu numai te învață, dar au puterea să schimbe modul de a vedea anumite lucruri.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
La mâna noastră şi a Olandei - România - Estonia
Naţionalele de fotbal ale României şi Turciei îşi dispută în această seară, de la ora 21.00, locul secund din Grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial din 2014, loc echivalent cu prezenţa la baraj.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
Play-off-ul Ligii Campionilor - Sintez Kazan e adversarul poloiştilor orădeni
Campioana României la polo şi-a aflat adversarul din turul III preliminar al Ligii Campionilor. Sintez Kazan este echipa cu care CSM Digi Oradea se va duela într-o dublă manşă, pe 26 octombrie, la Oradea, şi în 9 noiembrie, în Rusia.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
CSM Oradea - Timba Timişoara 92-63 - Au îmblânzit "urşii"
Baschetbaliştii orădeni au rămas neînvinşi şi după runda a treia a Ligii Naţionale, trecându-şi în cont un succes clar (92-63) în faţa formaţiei Timba Timişoara.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
CSC Sânmartin - Victoria Avram Iancu 5-2 (4-1) - Startul furibund a fost decisiv
Disputat pe superba Bază Sportivă Luceafărul din Sânmartin, meciul a fost pigmentat cu şapte goluri. Echipa gazdă a rezolvat meciul în prima jumătate de oră, după care nu a mai forţat, dând ocazia adversarului să mai limiteze proporţiile scorului.
- 14 Octombrie 2013
- Citeste


