Sâmbătă şi duminică, la Oradea, a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Întâlnirii tinerilor germani (Jugendtreffen 2013), în organizarea Forumului Democrat German, în frunte cu tinerii de la Grupa de dans "Regenbogen". Programul a cuprins atât un spectacol de cântece şi dansuri germane, cât şi o paradă a costumelor.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Crişul pe locul locul 5
Evoluţiile foarte bune ale tinerilor poloişti de la Crişul Lancetii în turneul de la Bucureşti le pot asigura acestora ocuparea locului cinci la finalul celor două turnee din cadrul sezonului regulat.
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
11even Oradea
Fundaţia Comunitară Oradea a organizat, vineri după amiază, în sala Varadinum a hotelului Double Tree by Hilton, cea de-a III-a ediţie a evenimentului "11even Oradea", a cărui temă a fost "Devin ceea ce sunt".
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
FC Bihor - ASA Târgu Mureş 1-0 (1-0) - Mai eficienţi ca altădată
După cinci etape, FC Bihor a reuşit o victorie într-un campionat mai echilibrat ca niciodată. A doua în acest sezon, după cea repurtată în prima rundă, cu UTA (2-1), a fost obţinută în dauna unui adversar cu pretenţii de promovare, ASA Târgu Mureş, dar care la Oradea nu a confirmat acest statut şi prin joc.
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
Vocea antrenorilor
Mult aşteptata victorie a venit şi antrenorul Gheorghe Ghiţ a apărut bucuros la conferinţa de presă de după meciul FC Bihor - ASA Târgu Mureş (1-0).
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
in memoriam
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
prima pagină
- 20 Octombrie 2013
- Citeste
Azi, 19 octombrie 2013
- 18 Octombrie 2013
- Citeste
Horoscop
- 18 Octombrie 2013
- Citeste


