Primarul comunei Zărand, judeţul Arad, Ion Florin Moţ, prins în flagrant în parcarea unui centru comercial din Oradea în timp ce primea şpagă, a fost condamnat ieri la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de şapte ani şi interzicerea unor drepturi.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Alegeri interne în PDL - Predoiu şi Falcă la Oradea
Democrat-liberalii bihoreni sunt chemaţi sâmbătă, 2 noiembrie, la urne pentru a desemna candidatul PDL la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Cei doi candidaţi rămaşi în cursă, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, şi-au prezentat ieri proiectele de ţară în faţa membrilor Consiliului de Coordonare Judeţean.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Clemenţă pentru cluburile cu probleme - Licenţă pentru Liga I şi cu datorii la stat
Federaţia Română de Fotbal nu va mai ţine cont de datoriile pe care le au cluburile la bugetul de stat în criteriile de acordare a licenţei, începând cu sezonul următor al Ligii I, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, directorul sistemului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
U-CSM Oradea - Danzio Timişoara 72-79 - Scor mai strâns decât altădată
"Studentele" orădene au "picat" restanţa cu BC Danzio Timişoara contând pentru etapa a 4-a a Ligii Naţionale de baschet. Totuşi, echipa pregătită de Adriana Niculescu s-a comportat mult mai bine decât a făcut-o în primul tur al Cupei României, când a pierdut fără drept de apel în faţa bănăţencelor.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Naţionala de polo va avea alt selecţioner - Hagiu, "retrogradat" la juniori
Al doilea mandat al antrenorului Vlad Hagiu la cârma naţionalei de polo a României a ajuns la final. La un an de la instalare, Hagiu a fost demis, decizia urmând să fie ratificată astăzi de biroul FR Polo.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
"Tricolorii" au ratat o primă de 500.000 de euro
Preşedintele FRF Mircea Sandu a spus că jucătorii echipei naţionale au pierdut o primă de jumătate de milion de euro pentru că nu au obţinut şase puncte în meciurile cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile CM-2014.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Adrian Minune, în faţa procurorilor DIICOT - Învinuit pentru deţinere de droguri
Cântăreţul de manele Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adrian Minune, a fost pus sub învinuire pentru deţinere de droguri în vederea consumului, procurorii DIICOT aducându-i ieri la cunoştinţă acuzaţiile, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Iubitul turc a cerut-o deja în căsătorie - Andreea Marin s-a logodit
Andreea Marin a recunoscut într-o emisiune TV că relaţia ei cu medicul turc Tuncay Ozturk a ajuns la un alt nivel. Cei doi s-au logodit de curând, fosta zână a surprizelor primind deja inelul de logodnă. Aceasta a făcut pasul la mai puțin de un an de la divorțul de Ștefan Bănică.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Melodiile cântăreţei Britney Spears - Sperietoare pentru piraţii somalezi
Melodiile cântăreţei Britney Spears sunt folosite la volum maxim pe vasele comerciale care circulă în largul coastei de est a Africii, pentru a împiedica piraţii somalezi să le atace.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Elton John, satisfăcut de întemeierea unei familii - Mai fericit de când e tată
Cântăreţul Elton John a declarat că este mult mai fericit de când a devenit tatăl a doi copii, alături de partenerul său de viaţă, David Furnish.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste


