Actorii Demi Moore şi Ashton Kutcher, care s-au separat în noiembrie 2011, au ajuns la un acord final în privinţa divorţului, după aproape doi ani de negocieri legate de împărţirea averii.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Filmul "Domnişoara Christina", după nuvela lui Eliade
Regizorul Alexandru Maftei, al cărui cel mai recent film, "Domnişoara Christina", va avea premiera azi în cinematografele româneşti, a declarat că, probabil, nu realizează ce şansă mare a avut să producă lungmetrajul adaptat după nuvela scriitorului Mircea Eliade.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Obligaţii declarative cu termene în luna noiembrie
Potrivit calendarului fiscal stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în luna noiembrie, contribuabilii au de dus la îndeplinire o serie de obligaţii declarative.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Derby la Paleu în Liga a IV-a - FC Hidişel încearcă să stopeze liderul
Şi etapa a 12-a programează un derby în Liga a IV-a, între primele două clasate. După ce în runda precedentă Crişul Sântandrei a încercat fără succes să se apropie de Kinder Paleu, mâine FC Hidişel speră să stopeze liderul chiar pe terenul acestuia.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Ultima etapă din turul Ligii a V-a - Două meciuri tari
Campionatul Ligii a V-a a ajuns la etapa a 11-a, ultima a turului, care prilejuieşte întâlniri între primele două clasate în seriile I şi III.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Campionatul de minifotbal la Ştei - Primul derby, o lecţie de sportivitate
După cinci etape disputate, au mai rămas două echipe cu punctaj maxim, umătoarele trei fiind la ''braţ'' cu trei puncte mai puţin, în timp ce ultimele două clasate au ''lada de zestre'', încă, goală.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Medaliat şi la Benidorm - Cătălin Topai, vicecampion mondial la taekwon-do ITF
Orădeanul Cătălin Topai s-a întors cu medalie şi de la Campionatul Mondial de taekwon-do ITF organizat la Benidorm (Spania). Sportivul în vârstă de 18 ani a cucerit "argintul", după ce în primăvara acestui an devenise dublu campion european la juniori.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Convocări de principiu pentru barajul cu Grecia - 15 "stranieri" nominalizaţi de Piţurcă
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lista celor 15 jucători români legitimaţi la cluburi din străinătate pentru cele două jocuri contra Greciei, din barajul pentru Cupa Mondială din 2014. Este vorba despre convocări de principiu, aceştia urmând să afle, pe 8 noiembrie, dacă vor fi convocaţi.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Tir - Memorialul "Ioan Stănescu", la ediţia a 4-a
CSU Oradea în colaborare cu Federaţia Română de Tir organizează în sala de sport a Universităţii Oradea un concurs de tir în memoria antrenorului emerit Ioan Stănescu. Astăzi de la ora 13.00, vor intra în concurs veteranii, iar mâine şi duminică, de la 09.00, juniorii şi seniorii, masculin şi feminin.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
TV-SPORT
- 31 Octombrie 2013
- Citeste


