Maestrul Ştefan Popa Popa's a fost prezent, ieri, la Oradea, la invitaţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, la conferinţa "Însemnătatea portretului în activitatea judiciară" - inițiat de Serviciul Criminalistic.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Africa de Sud - 20 de morţi în accident auto
Douăzeci şi nouă de persoane au murit într-o coliziune între un autobuz şi un camion în Africa de Sud pe un drum cunoscut ca fiind periculos, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Marea Egee - Navă cu arme şi muniţie interceptată
Ministrul grec al Marinei comerciale a anunţat luni decizia sa de a reţine un cargo sub pavilion al Sierra Leone care transporta arme şi muniţii ce ar putea fi destinate Siriei sau Libiei.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen! Barroso şi-a schimbat discursul
România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen în 2014, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, luni seara, pentru un post privat de televiziune din Franţa.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Între Franţa şi Germania - Un vas de croazieră a eşuat
Un vas de croazieră a eşuat, marţi dimineaţa, pe Rin, la frontiera între Franţa şi Germania, cu peste 200 de persoane la bord, care au debarcat în cele din urmă în condiţii de siguranţă, potrivit pompierilor.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Filipine - Ajutoare din toată lumea
Echipele de salvare se luptă să transporte ajutoare în centrul Filipinelor, distruse de unul dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul, în timp ce disperarea creşte în rândul supravieţuitorilor înfometaţi, constrânşi să recurgă la jafuri.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Ungaria - Noi derapaje legislative
Parlamentul ungar a legalizat, în cursul nopţii de luni spre marţi, posibilitatea arestului preventiv pe termen nelimitat pentru persoanele suspectate de crime care riscă peste 15 ani de închisoare.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Fotografii ale unor veterani de război britanici - Bryan Adams a lansat un album fotografic
Rockerul canadian Bryan Adams a lansat, luni, un album fotografic ce include instantanee cu veterani de război britanici pentru a marca The Remembrance Day, o sărbătoare oficială din ţările membre în Commonwealth în memoria militarilor care au murit în Primul Război Mondial.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Actorul a murit la vârsta de 63 de ani - Adio, Geo Costiniu
Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, au declarat, ieri, reprezentanţii instituţiei de spectacole.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste
Sprijină construcţia unui complex de lux - DiCaprio investeşte în locuinţele ecologice
Actorul american Leonardo DiCaprio sprijină financiar dezvoltatorii unui complex de apartamente ecologice din New York, devenind investitor în cadrul companiei.
- 12 Noiembrie 2013
- Citeste


