Actorii Demi Moore şi Ashton Kutcher, care s-au separat în noiembrie 2011, au obţinut oficial hotărârea de divorţ, marţi, la tribunalul superior din Los Angeles, la peste un an după ce starul din "Doi bărbaţi şi jumătate" a făcut demersurile pentru a pune capăt căsătoriei.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Sandra Bullock o lasă mai uşor cu munca - Pune familia pe primul loc
Actriţa Sandra Bullock, care în 2013 a jucat în "The Heat" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", a declarat pentru revista Entertainment Weekly că, în 2014, doreşte să petreacă mai mult timp cu fiul ei adoptat, Louis.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Victoria Beckham vrea să creeze - Linie de haine pentru copii
Victoria Beckham, fosta membră a trupei Spice Girls, care, în ultimii ani, şi-a construit o carieră ca designer de modă, a declarat pentru revista Vogue că i-ar plăcea să creeze o colecţie vestimentară pentru copii.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Traian Băsescu iese la rampă - „Vrem să ne reîntregim ţara!"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării, menţionând că este convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci ţara noastră va fi pregătită.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Belgia - Lege pentru eutanasierea minorilor suferinzi
Belgia a făcut miercuri un pas important către extinderea legii privind eutanasia minorilor care suferă de o boală incurabilă.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Discriminările continuă în Arabia Saudită - Nu vor femeile la volan
Marele muftiu al Arabiei Saudite a afirmat miercuri că interzicerea şofatului pentru femei are drept scop să "protejeze societatea de rău", a anunţat ieri presa saudită.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Din puşcărie - Iulia Timoşenko cere „eliberarea" Ucrainei
Opozanta încarcerată Iulia Timoşenko le-a solicitat liderilor europeni să semneze fără condiţii, dacă va fi posibil, Acordul de Asociere cu Kievul, pentru a „elibera Ucraina".
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
1 Decembrie 1918, elitele şi perseverenţa
În aceste zile se împlinesc 95 de ani de la momentul în care românii transilvăneni au spus DA momentului istoric în care li se cerea să fie alături de fraţii lor din Regatul României. Nimeni nu i-a forţat, nimeni nu le-a sugerat măcar în vreun fel că dacă vor face acest pas atunci nivelul lor de viaţă va fi unul mai bun, că va curge lapte şi miere odată ce vor lua decizia unirii Transilvaniei cu România.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Final de sezon şi în Liga a III-a
Astăzi şi mâine, de la ora 14.00, sunt programate ultimele jocuri oficiale din acest an pentru formaţiile care activează în Liga a III-a.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste
Rețelele de termoficare din Oradea - Gata de reabilitare
Primăria Oradea a câştigat procesul intentat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin care, acesta din urmă, contesta corectitudinea licitaţiei privind reabilitarea reţelelor de termoficare. Astfel, lucrările vor fi demarate de către firma senatorului Gavrilă Ghilea.
- 28 Noiembrie 2013
- Citeste


