În urmă cu 95 de ani, Beiușul a vibrat alături de întreaga suflare românească la gândul apropierii clipei mărețe a unirii pe vecie a tuturor fraților de-un neam.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Sărbătoarea comunei Sântandrei - Dascăli şi Cetăţenii de onoare
De Sfântul Andrei, patronul spiritual al comunei Sântandrei, Căminul Cultural din localitate s-a umplut până la refuz de sute de fii ai satului, veniţi din toate colţurile la marea sărbătoare a urbei. Momentul festiv a fost şi un bun prilej pentru lansarea monografiei comunei, dar şi omagierea unor personalităţi marcante din comunitate.
- 03 Decembrie 2013
- Citeste
Centru de afaceri independent energetic - Investiţie verde în Oşorhei
Primăria Oşorhei implementează, în aceste zile, un proiect unic în această parte a ţării, construirea unui centru de servicii în domeniul energiilor regenerabile. Investiţia va fi finalizată în vara anul viitor, gradul de execuţie fiind, momentan, de 50%.
- 03 Decembrie 2013
- Citeste
in memoriam
- 03 Decembrie 2013
- Citeste
prima pagină
- 03 Decembrie 2013
- Citeste
Azi, 3 decembrie 2013
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
Horoscop
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
CJAPIA: În Bihor, plăţile aferente SAPS - peste 88 milioane lei
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că suma totală platită în avans, începând cu 16 octombrie până în prezent, aferentă Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) - Campania 2013 este de 2.525.141.512 lei, respectiv 565.921.451 euro pentru 1.019.252 fermieri.
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
Şi-a refăcut viaţa după divorţ - Miranda Kerr, relaţie cu un miliardar
Top-modelul Miranda Kerr, care s-a despărţit de actorul britanic Orlando Bloom în octombrie, după o căsnicie de trei ani, are o relaţie cu miliardarul australian James Packer, proprietarul unui lanţ de cazinouri din Australia.
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
Naomi Campbell, vedeta unei ceremonii a ceaiului - Premiată pentru acţiuni umanitare
Naomi Campbell a fost premiată de o manieră insolită de consulul Japoniei în Australia, vedetei britanice fiindu-i dedicată o ceremonie tradiţională a ceaiului, în semn de recunoaştere a eforturilor umanitare făcute de top-model în beneficiul familiilor nipone afectate de tsunamiul din 2011.
- 02 Decembrie 2013
- Citeste


