NASA a anunţat, marţi, că a programat două sau trei ieşiri pe orbită - prima va avea loc sâmbătă - pentru a înlocui o pompă defectă a unuia dintre cele două circuite de răcire instalate pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi că a amânat pentru ianuarie lansarea unei capsule de reaprovizionare.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Anchetă pe Lampedusa - Imagini şocante cu imigranţi
Şeful Guvernului italian Enrico Letta a promis o anchetă "aprofundată" după difuzarea unor imagini înregistrate pe ascuns în centrul de primire de pe Insula Lampedusa (sud) în care apar imigranţi dezbrăcaţi înainte să fie "dezinfectaţi".
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Rusia împrumută Ucraina - Acord istoric
Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după o întâlnire la Moscova cu omologul său Viktor Ianukovici.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
2013. Reporters sans Frontières - 71 de jurnalişti ucişi
Numărul jurnaliştilor ucişi în timp ce îşi exercitau meseria este în "uşoară scădere" în 2013 faţă de 2012, însă s-a înregistrat o creştere "importantă" a cazurilor ziariştilor răpiţi, potrivit unui raport dat publicităţii de organizaţia Reporters sans Frontières (RSF).
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Muzeul Ţăranului Român - Un simbol în pericol
Liberalul Gigel Ştirbu, învestit, marţi, în funcţia de ministru al Culturii, a declarat că nu este de acord cu comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Ţăranului Român (MŢR) din Bucureşti, afirmând că "MŢR este o instituţie emblematică" pentru spiritualitatea poporului român.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Moşul a venit la mezinii de la Structura nr. 48 - O lume plină de poveşti
Prichindeii de la Grupa mică A din cadrul GPP nr. 34, Structura nr. 48 l-au avut, luni seara, invitat în sala lor de clasă tocmai pe Moş Crăciun. Timp de mai multe săptămâni întreaga grupă a fost cuprinsă de fervoarea pregătirilor, iar odată cu vizita, au excelat într-un program artistic deosebit.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Comisarul şef solicită eliberarea pe cauţiune - Brîndaş, judecat la Cluj
Fostul adjunct al şefului Poliţiei bihorene Liviu Popa, Ioan Brîndaş, va fi judecat în primă instanţă de magistraţii de la Curtea de Apel Cluj, după ce procurorii DNA Oradea au solicitat Înaltei Curţi să desemneze o altă instanţă. Brîndaş a fost deja trimis în judecată şi a solicitat să fie pus în libertate pe cauţiune.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
CSU Oradea şi-a premiat performerii - Cornelia Deiac şi Marius Ilaş, sportivii anului
Clubul Sportiv Universitar (CSU) Oradea şi-a premiat cei mai buni sportivi în anul 2013 în cadrul unei festivităţi organizate la sala de sport proprie. Ierarhiile sportive au fost întocmite pe trei secţiuni: sporturi neolimpice, sporturi olimpice şi jocuri sportive.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Înotătorii de la Crişul au făcut valuri - Medaliaţi la Campionatele Naţionale de juniori
Trei dintre cei patru înotători cu care Crişul Oradea s-a prezentat la Campionatele Naţionale de la Piteşti rezervate juniorilor au urcat pe podium. Medaliaţii au fost Ionuţ Gavriş, Sallay Tamas şi Ioana Buzlea.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste
Un nou succes pentru Gicu Lucuţa - Cel mai tare în braţe la Cupa Strong
Gicu Lucuţa nu a avut rival la Cupa Strong la skandenberg organizată la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul cu participarea a 30 de tineri dornici să-şi măsoare forţa braţelor. Campionul naţional de juniori şi-a răpus toţi adversarii întâlniţi în cale la secţiunea general (braţ drept şi braţ stâng), la care au concurat opt competitori.
- 18 Decembrie 2013
- Citeste


