Prăbuşirea acoperişului teatrului Apollo, construit în 1901, în cartierul Soho, s-a soldat joi seara cu 80 de răniţi, dintre care şapte se află în stare gravă, potrivit unui bilanţ provizoriu, relatează AFP.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Un robot şi un astronaut au stat de vorbă în spaţiu - Premieră mondială
Un micuţ robot umanoid şi un astronaut japonez au "stat de vorbă" la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) - o premieră mondială care aminteşte de scenele din filmul "Odiseea Spaţială 2001", informează AFP.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Phenianul ameninţă Seulul
Coreea de Nord a trimis un fax, Coreei de Sud, în care o avertizează cu un "atac nemilos şi fără avertizare prealabilă", după protestele care au avut loc în această săptămână la Seul, relatează CNN.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Fundamentele perverse şi mincinoase ale societăţii româneşti actuale
Nimic din ceea ce se face nu se poate face fără un plan, fără un proiect, fie el lucru, fie ea faptă. Chiar atunci când aparent constructorul nu foloseşte un proiect, precum constructorii de case rurale, el are proiectul în mintea lui. Până şi animalele care îşi construiesc culcuşul, cuibul, vizuina etc., au un proiect în creierul lor.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Serbare de Crăciun la Centrul de Scleroză Multiplă - Colindul locuirii împreună
Centrul de zi adresat persoanelor afectate de scleroza multiplă, a găzduit joi, un moment festiv închinat Nașterii Domnului Iisus Hristos la care au participat persoanele afectate de scleroză multiplă, alte afecțiuni neurologice și dizabilități asociate, aparținătorii acestora, dar și reprezentanți ai mai multor asociații partenere.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Serbare de Crăciun la Centrul de Scleroză Multiplă - Colindul locuirii împreună
Centrul de zi adresat persoanelor afectate de scleroza multiplă, a găzduit joi, un moment festiv închinat Nașterii Domnului Iisus Hristos la care au participat persoanele afectate de scleroză multiplă, alte afecțiuni neurologice și dizabilități asociate, aparținătorii acestora, dar și reprezentanți ai mai multor asociații partenere.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Galeria "Euro Foto Art" din Oradea - Ultima expoziţie din 2013
Ultima expoziţie organizată în acest an la Galeria "Euro Foto Art" din Oradea este alcătuită din lucrările acceptate şi premiate la Salonul internaţional "Premfoto" 2013 şi a fost vernisată ieri, 20 decembrie 2013, ora 18.00, la Galeria din Piaţa 1 Decembrie nr. 12.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
CSM Oradea - Energia Rovinari - Show de baschet şi eveniment caritabil
CSM Oradea încheie turul Ligii Naţionale de baschet masculin (orădenii vor susţine anul viitor restanţa de la Târgu Mureş, cu BCM din localitate) cu o întâlnire dificilă pe teren propriu. Astfel, astăzi de la ora 20.00, la Arena "Antonio Alexe", orădenii vor primi vizita echipei Energia Rovinari.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
Liga Naţională de baschet masculin - Ultima rundă a turului
- 20 Decembrie 2013
- Citeste
FC Bihor - S-a renunţat la Ţoca şi O. Popa
FC Bihor a reziliat contractele a doi jucători. Fundaşul Bogdan Ţoca (22 ani) şi atacantul Ovidiu Popa (21 ani) nu vor mai activa la echipa orădeană în sezonul de primăvară.
- 20 Decembrie 2013
- Citeste


