Un avion pilotat de jurnalistul britanic de origine română Andrei Postelnicu a dispărut vineri noaptea în largul Floridei, relatează presa locală americană, în pagina electronică.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Regimul de la Teheran a aniversat 35 de ani de la Revoluţia islamică - Sărbătoare în Iran
Autorităţile iraniene au sărbătorit, ieri, 35 de ani de la Revoluţia islamică, pe fondul progresului negocierilor nucleare cu marile puteri, între care inamicul său istoric american, chiar dacă aceasta rămâne pentru mulţi un tabu, relatează AFP.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Prima navă americană din cadrul sistemului antibalistic a sosit în Europa - Premieră NATO
Prima dintre cele patru nave militare americane dotate cu sisteme antibalistice conectate la dispozitivul de interceptare al NATO a sosit, ieri, în portul spaniol Rota, unde va fi staţionată pentru apărarea Europei, anunţă Alianţa Nord-Atlantică.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Nicolas Sarkozy a fost ovaţionat minute în şir - Apariţie surpriză
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy pare să fi făcut încă un pas către eventuala sa candidatură în 2007 asistând luni, în ovaţii, la primul mare miting al candidatei dreptei la primăria Parisului, relatează AFP.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Organizări sinucigaşe
Performanţa unei societăţi depinde de gradul de organizare. O simplă privire în istorie ne va dovedi că au dominat lumea cei care au ştiut să se organizeze. O societate este ca un organism, fără o coordonare eficientă a tuturor organelor, organismul în cauză moare. De fapt este diferenţa dintre haos şi ordine.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Decebal Traian Remeş a ispăşit un an din pedeapsă - Eliberat condiţionat pentru vârstă
Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", a fost eliberat, ieri, din penitenciar, unde a ispăşit un an din pedeapsă, după ce Tribunalul Maramureş i-a admis definitiv cererea de eliberare condiţionată.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Pregătiri pentru supravieţuire în Liga a IV-a - Biharea Vaşcău se va ''ozonifica'' la Moneasa
Văşcăuanii au dat startul pregătirilor la baza proprie, pe 26 ianuarie, iar începând cu 15 februarie urmează să efectueze un cantonament de nouă zile în Staţiunea Moneasa.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
Salontanii au amical cu Atletico Bekescsaba
CSM Olimpia Salonta joacă astăzi al treilea meci de verificare de la reluarea pregătirilor. Salontanii întâlnesc pe teren propriu, de la ora 16.00, echipa maghiară Atletico Bekescsaba, care activează şi ea în Liga a IV-a.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
CSC Sânmartin se duelează cu UTA
Ocupanta locului 2 în Liga a IV-a, CSC Sânmartin, susţine astăzi un meci amical cu o echipă din eşalonul secund. De la ora 16.00, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, echipa pregătită de Florin Farcaş întâlneşte UTA Arad, ultima clasată din seria a II-a.
- 11 Februarie 2014
- Citeste
N-au trecut de calificări la schi fond
Paul Pepene, Florin Pripici şi Timea Sara au ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de schi fond sprint individual de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
- 11 Februarie 2014
- Citeste


