* ne-a declarat, ieri, directorul executiv al FC Oradea, dl Gheorghe ALEXANDRESCU * - Domnule Alexandrescu, ce părere v-a făcut jocul de la Galaţi? - A fost, aşa cum era de aşteptat, o partidă în care gazdele au forţat mai mult obţinerea victoriei, ei
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Oradea va găzdui "Meciul stelelor baschetului românesc"
Cu tot lobby-ul şi cu toate eforturile unor oameni de suflet, unul dintre cele mai spectaculoase sporturi, cu o mare tradiţie în municipiul nostru, baschetul este în pericol să dispară cu totul de pe harta sportului românesc. Doi baschetbalişti de frunte ai
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Tenis de câmp Memorialul "Elena Jecu" şi Cupa "Transilvania", dominate de orădeni
Începând de miercuri şi până sâmbătă, pe terenurile bazelor sportive "Voinţa" şi "Ten Mar", s-au desfăşurat, simultan, întrecerile celei de-a XI-a ediţii a turneului de tenis de câmp de categoria a IV-a, Memorialul "Ele
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Meci de vacanţă Romtrans Oradea - Lotus Felix 0-1 (0-0)
A marcat: / Pavel `50 Romtrans: Sava - Alb, Ţiţ, Corb, Ţârţ, Omuţ, Cabai (`22 Tot), Sabău, Sz?cs (`76 Boiţ), Marincean, Tuduce (`87 Heged?s). Antrenori: prof. Gheorghe Bulc, prof. Dan Matei Lotus: Leucuţa - Ciarnău, Brândaş, Pavel, Gab
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Supercupa Italiei se va desfăşura la New York
Supercupa Italiei la fotbal, între campioana naţională, Juventus Torino, şi echipa care a câştigat Cupa Italiei, AC Milan, se va disputa pe data de 3 august, pe stadionul "Giant Stadium", din New York, a anunţat cotidianul "Gazzetta dello Sport", citat de AFP. A
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Cosmin Bărcăuan, la primul trofeu din carieră
După un campionat, încheiat nu aşa cum şi-ar fi dorit, a urmat o Cupă a României, primul trofeu câştigat de unul dintre cei mai valoroşi şi talentaţi jucători crescuţi în pepiniera lui FC Oradea. Sosit "acasă" pentru a-
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Aşteptăm revanşa! Oţelul Galaţi - FC Oradea 2-1 (1-1)
Galaţi: Stadion "Oţelul", spectatori aproximativ 7000 Oţelul: Iliuciuc - Toma, C. Tofan, Pelin, Iordache, Gh. Bar (`46 Al. Cernat), V. Tănase, Badea (`75 Bucur), Cornea, Guriţă (`87 Oct. Bucătaru), Oprea Antrenor, Costel Orac FC Oradea: Rotaru - Măuţ
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Minutul 91 (declaraţii după joc)
Ionuţ Popa, antrenor principal FC Oradea: "A fost un meci tipic de calificare, în care, normal, o echipă aflată acasă a încercat să obţină un avantaj substanţial pentru jocul retur, iar cealaltă, în speţă echipa noastră, a
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Maşini şi utilaje agricole la discreţie Doar bani să fie...
La Valea lui Mihai, a fost inaugurat, vineri, 13 iunie, de la ora 12.00, unul dintre punctele de distribuţie de maşini şi utilaje agricole performante, produse de către o cunoscută firmă germană de profil. La manifestare au participat, alături de conducerea S
- 16 Iunie 2003
- Citeste
Flash rutier
NEACORDARE DE PRIORITATE Vineri, ora 08.30, la intersecţia străzilor Horea cu C.Tănase, din Oradea, Omuţiu Mircea, de 46 ani, conducând autoutilitara IVECO, cu numărul de înmatriculare B-08-BAG, nu a acordat prioritate în intersecţie, tamponând
- 16 Iunie 2003
- Citeste


