Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism atât de important, atât de preţios şi vital, încât semnificaţia, scopul şi mai ales numărul componenţilor săi se pierd prin însăşi semnificaţia lor. Ma
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Sic transit... O fi-mpăratul sau sutaşul?
Consilierii judeţeni au aprobat în cadrul şedinţei ordinare din data de 24 iunie transferul unor bunuri materiale din dotarea Consiliului Judeţean Bihor în dotarea Corpului Gardienilor Publici. Până aici, nimic nefiresc şi probabil că nimic nefi
- 26 Iunie 2003
- Citeste
Duminică, la Sâniob, Întâlnirea şvabilor
Duminică, 29 iunie, a.c., Sâniobul va găzdui întâlnirea şvabilor. Manifestarea, desfăşurată sub egida Forumului Democrat al Germanilor din judeţul Bihor va începe la ora 9.00, când pe terenul de fotbal al localităţii vor sosi
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Miercuri şi joi, în Oradea, Va fi celebrată Ziua Drapelului Naţional
Miercuri şi joi, în municipiul de pe malul Crişului Repede se vor desfăşura manifestările închinate omagierii Zilei Drapelului Naţional. Astfel, miercuri, începând cu ora 18.00 se va desfăşura ceremonialul de coborîre a drapelului
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Verzi şi uscate rubrică de scandal în floare
LA PAŞAPOARTE SE DAU ŞUTURI ÎN SPATE De când are o nouă conducere, la Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei s-a cam dat jos milităria din pod. Dar nu pentru disciplinarea recent demilitarizaţilor funcţionari, ci pentru punerea la pu
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Director nou la Dacia-Renault
Producătorul de autovehicule Dacia va avea, începând cu luna august a acestui an, un nou director general, după ce actualul director Christian Esteve va prelua funcţia de secretar general adjunct al grupului Renault, acţionarul majoritar al uzinei de la Piteşti,
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Apetit scăzut la titlurile de stat
Trezoreria Statului a vândut, ieri, prin intermediul Băncii Naţionale a României, titluri de stat la şase luni în valoare de 99,5 miliarde de lei dintr-un total programat de 400 de miliarde de lei şi a respins toate ofertele pentru certificatele cu scadenţa
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Creditarea în sistem colectiv încurajează construcţia de locuinţe
Casele de economii pentru domeniul locativ vor practica la creditele destinate construcţiei sau achiziţiei de locuinţe o dobândă cu maxim patru puncte procentuale peste rata dobânzii pe care o plătesc la depozitele clientului pe perioada economisirii, potrivit no
- 25 Iunie 2003
- Citeste
Credite BCR pentru materiale de construcţii
Banca Comercială Română a extins de la doi la trei ani perioada de acordare a creditelor pentru achiziţionarea materialelor de construcţii şi instalaţii tehnico - sanitare, informează un comunicat al băncii transmis, ieri, publicităţii. Potriv
- 25 Iunie 2003
- Citeste
În anul electoral, TVA redus la produsele de bază
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) analizează posibilitatea reducerii la 9%, începând cu anul 2004, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru anumite categorii de bunuri şi servicii, a declarat, ieri, Mihai Hură, director în MFP. Reprezentantul Fin
- 25 Iunie 2003
- Citeste


