Câştigătorul ediţiei din acest an a turneului de juniori de la Wimbledon, atât la simplu, cât şi la dublu, Florin Mergea, a urcat pe locul 2 în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF). Mergea, care a acumulat 1.245 de pun
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Încă un junior orădean la lotul naţional
Alin Groze, component al echipei de juniori născuţi `89, de la clubul FC Oradea, formaţie pregătită de Gheorghe Silaghi, se află în aceste zile la Tecuci, acolo unde, pe parcursul a şase zile, efectuează un stagiu de pregătire sub comanda antrenori
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Tenismeni orădeni, în competiţii
În aceste zile, o serie de sportivi ai clubului Voinţa Oradea sunt angrenaţi în diferite competiţii din ţară cu caracter naţional, dar şi internaţional. Cel mai bine poziţionat tenismen orădean la ora actuală, Alexandru Stohor (foto)
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Justiţia românească primeşte atele canadiene
O echipă de experţi ai Agenţiei Canadiene de Dezvoltare Internaţională se află la Bucureşti, pentru a identifica priorităţile României în procesul de reformă legislativă şi judiciară, temele de interes comun în domen
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Handbalul masculin orădean, la un nou început
În urmă cu un an şi patru luni, echipa de handbal masculin HCM Oradea se afla într-un moment de cumpănă, continuarea activităţii fiind pusă sub semnul întrebării. La acea vreme, destinele formaţiei orădene au fost preluate de Pavel
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Filarmonica orădeană, în Austria
După cum ne spunea directorul artistic al Filarmonicii de Stat Oradea, dl Cornel Cristea, Orchestra simfonică nu va mai participa în acest an la tradiţionalul turneu "văratic" din Portugalia, din motive organizatorice lusitane. Dar, va fi prezentă în Austria, at&
- 10 Iulie 2003
- Citeste
"Rotind al vieţii nimb"
O carte pe zi După un debut plin de succes cu volumul "Umbrele destinului", tânărul Bogdan P. Pop vine din nou în atenţia iubitorilor de poezie cu volumul "Rotind al vieţii nimb" apărut la Editura "Iosif Vulcan" Oradea. Prefaţa volumului o semnează
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Concursul Naţional Unic de Titularizare
Candidaţii la Concursul Naţional Unic de titularizare în învăţământ din 16-17.07.2003 care nu au completat încă fişa de opţiuni sunt rugaţi să se prezinte la sediul ISJ Bihor - Casa Corpului Didactic, unde vor găsi formul
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Pelerinaj la Blaj
Sâmbătă, Episcopia Greco-Catolică din Oradea invită toţi credincioşii să participe, sâmbătă, la un pelerinaj în localitatea Blaj. Această acţiune este inclusă în rândul activităţilor prilejuite de &i
- 10 Iulie 2003
- Citeste
Cupa municipiului Oradea la fotbal - etapa a VIII-a
Luptă aprigă în ambele divizii Pe măsură ce etapele se scurg, lupta pentru un loc cât mai bun în clasament, inclusiv pentru câştigarea trofeului pus în joc, devine tot mai interesantă. În prima divizie, bunăoară, liderul se
- 10 Iulie 2003
- Citeste


