LA FURAT DE CARTOFI ŞI PUI DE GĂINĂ Au fost identificaţi Lăcătuş Florin Călin, de 26 ani, şi Tigani Iuliana, de 25 ani, ambii din comuna Tinca, fiind acuzaţi că, în noaptea de 24/25 iulie, au sustras din grădina părţii v
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Frontiera verde
URMĂRIŢI GENERAL ŞI PENAL La P.T.F. Borş, s-a prezentat, la intrarea în România, Aurora G., de 35 de ani, urmărită general. Aceasta a fost reţinută şi predată unei escorte din cadrul I.P.J. Alba Iulia. Un alt urmărit general reţ
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Conducerile asociaţiilor de proprietari care încalcă legea vor avea de pătimit
*Primăria va aplica amenzi între 250.000 de lei şi 25 de milioane de lei Din 6 ianuarie şi până la ora actuală, peste 500 de sesizări au fost adresate Primăriei, în speţă Serviciului Îndrumare şi Control Asociaţii de P
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Investiţie de 24 de milioane de euro în canalizarea menjeră pentru depoluarea Crişului Repede!
*Din peste 360 de km de reţea, va fi refăcută doar 54,5 km În toamna acestui an sau de anul viitor, vor începe lucrările de refacere şi înlocuire a unei părţi a canalizării menajere din municipiul Oradea. Regia Autonomă de Apă-Ca
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Agenţii economici, obligaţi să dea raportul la finanţe
Bilanţu` îţi scoate şfanţu` Potrivit ordinului Ministrului finanţelor publice nr.815/ 2 iulie 2003, agenţii economici, inclusiv persoanele juridice aflate în curs de lichidare, până la finalizarea lichidării, au obligaţia să depun&
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Bihorul - locul al treilea pe ţară, la producţia de cereale păioase
"Am încheiat secerişul, cu un excedent de 20.000 tone de grâu" * Interlocutor, drd. ing. Florian PAVEL - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor * - Recoltarea culturilor agricole cerealiere păioase a ajuns la final. Ce
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Mutu, "căpitan" la Parma
Atacantul Adrian Mutu va fi noul căpitan al Parmei, în sezonul viitor. După încheierea antrenamentului de luni seară, tehnicianul Cesare Prandelli i-a adunat pe toţi componenţii lotului în holul hotelului "Mont Blanc" din Morgex, pentru a stabili viitorul c
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Hamburg SV a câştigat Cupa Ligii Germaniei
Echipa Hamburg SV s-a impus în Cupa Ligii Germaniei, după ce a învins, în finală, la Mayence, cu scorul de 4-2 (3-1), formaţia Borussia Dortmund. Golurile învingătorilor au fost marcate de Hoogma `2, Cardoso `12, Takahara `17 şi Beinlich `68, în
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Zidane se retrage în 2005
Mijlocaşul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a confirmat, ieri, că îşi va încheia cariera în 2005, după expirarea contractului cu actualul său club. "Mai am doi ani de contract cu Real Madrid şi voi încerca să joc cât pot de bine,
- 30 Iulie 2003
- Citeste
Astă-seară, de la ora 21.00, Rapid Bucureşti - Anderlecht Bruxelles
Cele două formaţii s-au întâlnit doar o singură dată în partide oficiale, în 1976, în Cupa Cupelor, când giuleştenii au câştigat cu 1-0, la Bucureşti, şi au pierdut cu 0-2, în deplasare. RSC Anderlecht Bruxelles
- 30 Iulie 2003
- Citeste


