Legea 15 are şi "haina" metodologiei de aplicare Consiliile locale vor identifica, în circa două luni, terenurile aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, terenuri situate în intravilanul localităţilor şi care pot fi aco
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Groapa de gunoi - un El Dorado pentru rromi
*Peste 100 de persoane îşi câştigă pâinea scormonind printre resturi Peste 100 de persoane de etnie rromă sunt zilnic la groapa de gunoi a municipiului Oradea. Ei îşi câştigă existenţa scormonind prin gunoaiele de la marginea o
- 01 August 2003
- Citeste
De la vrăjitorie la escrocherie... E doar un pas
În urma analizei gradului de recuperare a prejudiciului în cazurile infracţiunilor de înşelăciune produse prin modul de operare ?ghicit?, conducerea Poliţiei municipiului Oradea a constatat că persoanele care cad victime ale acestui gen de escrocherii &ici
- 01 August 2003
- Citeste
Din 22 de prostituate orădence, 16 sunt bolnave de sifilis
În urma acţiunii efectuate în noaptea de 17/18 iulie a.c, de către Poliţia municipiului Oradea - Biroul Poliţiei Judiciare, în colaborare cu Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea, Detaşamentul de Intervenţie Rapidă
- 01 August 2003
- Citeste
Semnificaţia viselor (XVI)
Visele pot fi uneori înşelătoare. Cu toate că raţiunea şi voinţa se estompează în timpul somnului, există totuşi un supra-simţ care rămâne treaz. Astfel, o simplă lovitură în perete poate lua anvergura unei &i
- 01 August 2003
- Citeste
Una pe zi: Contravenţie... cu sens unic
Se pare că, pe strada Sfântul Apostol Andrei (fostă Progresului), Poliţia Rutieră n-a mai dat de mult. Numai aşa ne explicăm superficialitatea unor conducători auto care încalcă în mod grosolan regulile de circulaţie. Bunăoară,
- 01 August 2003
- Citeste
Modificări temporare în circulaţia trenurilor
Vă aducem la cunoştinţă faptul că, urmare a lucrărilor care se execută pe Regionala Timişoara, în perioada 04.08 - 08.08.2003, au loc următoarele modificări în circulaţia trenurilor de persoane: - trenul personal 3112 se anuleaz
- 01 August 2003
- Citeste
La Galeria Foto-Art: Expo Foto din Ucraina
Ieri, 31 iulie, a avut loc, la Galeria Foto-Art, vernisajul expoziţiei artiştilor fotografi din Ivano-Frankivsk (Ucraina). La vernisaj a participat şi o delegaţie a primăriei acestui municipiu din ţara vecină, condusă de primarul Zinoviy Shkutyak, alături
- 01 August 2003
- Citeste
Frontiera verde
TENTATIVĂ DE TRECERE FRAUDULOASĂ, EŞUATĂ Efective ale S.P.F. Episcopia Bihor i-au reţinut, pe comunicaţia E-60 pe Ivan F., de 26 de ani, Vladimir F., de 25 de ani, şi Oleg I., de 24 de ani, cetăţeni moldoveni, intraţi legal în România, p
- 01 August 2003
- Citeste
Atenţie, automobilişti: A apărut "verdele intermitent" în intersecţii!
Telefonul cititorului Ne-a sunat la redacţie dl. Valentin Neagoe, din Oradea, care a ţinut să facă unele precizări, extrem de necesare participanţilor la trafic: "Iată că de-acum şoferii vor putea merge înainte sau vira la dreapta şi pe verd
- 01 August 2003
- Citeste


