? Ultima mare secetă în Bihor a fost în 1961 ? Oradea - apărată de Lugaş şi de Tileagd ? La Drăgan, mai sunt încă 33 milioane mc apă ? Până vineri, încă tot nu va ploua! ? Cine vrea să consume curent o poate fac
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Locatarii vor asigura un fond de 15% din cheltuielile de reabilitare termică
Asociaţiile de locatari/proprietari ale locuinţelor din clădirile incluse în programele de reabilitare termică trebuie să asigure un fond reprezentând 15% din cheltuielile totale aferente lucrărilor. Potrivit unui proiect de hotărîre de Guvern, e
- 26 August 2003
- Citeste
Când călătoriţi în Ungaria, nu e necesară traducerea permisului de conducere
Cetăţenii români care călătoresc în Ungaria nu au nevoie de viză pentru călătorii care să nu depăşească 30 de zile. În caz de îmbolnăviri grave, naşteri, decese, căsătorii, procese sau alte cazuri asem
- 26 August 2003
- Citeste
Activitatea spitalelor bihorene, evaluată de noul director al DSP Bihor
Prezent ieri la conferinţa de presă organizată de Prefectura Bihor, noul director al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Ritli Ladislau, a prezentat câteva dintre disfuncţionalităţile cu care se confruntă sistemul sanitar bihorean ce
- 26 August 2003
- Citeste
Patru medalii de argint pentru România
Echipa României a obţinut trei medalii de argint în ultima zi a Campionatelor Mondiale de gimnastică, care s-au desfăşurat la Anaheim (SUA). Cătălina Ponor (foto) a câştigat două medalii de argint,la bârnă şi sol, obţin&a
- 26 August 2003
- Citeste
Staff-ul FC Oradea, în şedinţă!
Ieri, la orele prânzului, la Stadionul Municipal, a avut loc o şedinţă în cadrul căreia s-a analizat activitatea, din ultima perioadă, a clubului FC Oradea. La întrunire au luat parte preşedintele Ioan Lucian, antrenorii Ionuţ Popa şi Zsolt M
- 26 August 2003
- Citeste
Peste 174 milioane euro pentru reabilitarea infrastructurii şcolare
Guvernul a ratificat Acordurile cadru de împrumut în valoare de 174,5 milioane de euro încheiate între România, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru reabilitarea infrastructurii şcolare din Ro
- 26 August 2003
- Citeste
Aspiranţii la titularizare - aşteptaţi la Inspectorat!
Cadrele didactice participante la Concursul Unic de Titularizare din 16-17 iulie 2003 sunt rugate să se prezinte la Casa Corpului Didactic pentru preluarea fişelor de control şi verificarea opţiunilor din baza de date după următoarea programare, între orele 09-17
- 26 August 2003
- Citeste
Locul III pentru juniorii II de la Crişul Oradea, după primul turneu final
La sfârşitul săptămânii trecute, la Arad s-a desfăşurat primul turneu final de juniori II al Campionatului Naţional de polo pe apă. La startul acestei competiţii s-au aliniat un număr de şase formaţii. Pe lângă formaţ
- 26 August 2003
- Citeste
Motorul Oradea, în faţa unui nou sezon competiţional
Pregătirile echipei de fotbal feminin Motorul Oradea în vederea noii ediţii a Diviziei A, preconizată să înceapă duminică, 31 august, au intrat în linie dreaptă. În ultimele zile, formaţia pregătită de Pap Attila şi Andre
- 26 August 2003
- Citeste


