În ultimul joc al etapei a III-a a Diviziei A, desfăşurat miercuri seara, Rapid a învins, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), pe FC Naţional, prin golurile lui Iencsi `73 (11m) şi Bădoi `83. FC Naţional: Popa - Buta, McKain, Fl.Moldovan, P.Marin -
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
La Oradea, există consumatori de canabis, ecstasy şi heroină!
Realităţi dureroase * Cocaina nu prea are trecere... şi bine face! Problema consumului de droguri în Oradea nu are valenţe prea spectaculoase. Cel puţin aşa susţin factorii responsabili: medici, poliţişti, psihologi. Nu există evidenţe d
- 29 August 2003
- Citeste
Glasul roţilor de tren s-a transformat în murmur de protest
Greva de avertisment declanşată, ieri, de sindicaliştii de la Căile Ferate Române a dus la oprirea a 255 de trenuri de călători, respectiv 62,3% din total şi a 106 trenuri de marfă, adică 65% din total, potrivit datelor Ministerului Transporturilor,
- 29 August 2003
- Citeste
Ieri au debutat Zilele oraşului Aleşd
Cea de-a treia ediţie a Zilelor oraşului Aleşd a debutat ieri, cu defilarea formaţiilor artistice, urmată de deschiderea oficială şi continuând cu un spectacol folcloric şi un show dance. Pe agenda zilei de astăzi figurează: medalion "Nichita
- 29 August 2003
- Citeste
România, printre cele mai sigure ţări europene
România este, din datele statistice interne şi internaţionale, una din cele mai sigure ţări din Europa, cu o rată a criminalităţii, pentru anul trecut, de 1.390 de infracţiuni la suta de mii de locuitori, spre deosebire de alte state care au o infrac#
- 29 August 2003
- Citeste
Dictatul de la Viena, între istorie şi contemporaneitate
Istoria poporului nostru, ca şi a altor popoare, a înregistrat, pe lângă momente de măreţie şi împliniri, drame politice care au marcat profund generaţii întregi de români şi nu numai. O veritabilă tragedie naţională a
- 29 August 2003
- Citeste
Magie şi mister
Potopul lui Noe nu a existat, ci doar eliberarea unui gaz al uitării Rezultatele cercetărilor Barbarei Elitt au provocat indignare printre ierarhii superiori ai Vaticanului. În ciuda interdicţiei Vaticanului, Barbara a hotărât că credincioşii simpli au drep
- 29 August 2003
- Citeste
Rromii, vizitaţi la ei acasă!
Pentru două zile, 27 şi 28 august, se află în Bihor dl Ivan Gheorghe, subsecretar de stat, şeful Oficiului Naţional pentru Rromi, care, din însărcinarea Secretariatului General al Guvernului, va vizita câteva dintre unităţile şcolare des
- 28 August 2003
- Citeste
Personalul medical de la Centrele din Bratca şi Remeţi este pe cale să rămână fără salarii
Centrul de Recuperare Medico Psiho-Socială a Copilului Bratca găzduieşte 49 de copii cu handicap psihic sever. Este de la sine înţeles, aşadar, că ei au nevoie de administrarea unui tratament de specialitate, fapt care nu este posibil fără aportul medici
- 28 August 2003
- Citeste
Alianţa PNL - PD se cramponează de... "ciolane"
Echipele de negociere ale PNL şi PD nu au reuşit să se înţeleagă asupra modului de întocmire a listelor electorale pe care alianţa dintre cele două partide urmează să le depună la viitoarele alegeri parlamentare, susţin unii membri a
- 28 August 2003
- Citeste


