La P.T.F. Borş, la ieşirea din România, a fost reţinut, miercuri, cetăţeanul Gavril S. de 30 de ani, conducătorul autoturismului marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare BH- 14- FIL. La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat o
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
"Străzi liniştite - oraş sigur"
O patrulă de jandarmi a identificat, în cadrul acţiunii "Străzi liniştite - oraş sigur", din cursul nopţii trecute, pe Romeo Glavaţchi, de 29 de ani, din Donduşeşti (judeţul Ocniţa - Republica Moldova), care s-a dovedit a fi autorul unui f
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Lucrările de reparaţii continuă pe mai multe fronturi
În câteva zone ale municipiului Oradea se desfăşoară o serie de lucrări de reparaţii şi investiţii. Astfel, la Parcul de copii de lângă Spitalul de Copii, din Oradea, se află în execuţie o rampă de acces pentru persoanele
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Hoţie de proporţii Miercuri, F.V.I., de 48 de ani, din Pocola, sat Feneriş, achizitor animale, a reclamat Postului de Poliţie Pomezeu că o persoană necunoscută, pe care a luat-o, la ocazie, în autoturism, i-a sustras, la coborâre, o geantă cu suma
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Steaua şi Dinamo joacă astăzi
Etapa a VI-a a Diviziei A programează, astăzi, două partide în devans: Dinamo - FCM Bacău şi Apulum Alba Iulia - Steaua. Pentru că atât Steaua, cât şi Dinamo dispută, la mijlocul săptămânii viitoare, jocurile primului tur din
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Vine scadenţa pentru agricultori
Ultima zi de depunere a cererilor, 22 septembrie De astăzi şi până luni, 22 septembrie a.c., au mai rămas doar câteva zile, perioadă în care se mai pot depune cererile, de către agricultori, în vederea obţinerii celor două milioane
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Şi arhivarii pot apela la C.C.I. Bihor!
Lentila de contact Întâi de toate, să ai 1.500.000 lei, că atâta îl costă pe cel care doreşte - sau este obligat de situaţie să o facă! - a se iniţia sau perfecţiona în profesia de arhivar. Dacă aveţi aceşti b
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
O investiţie surpriză
Ne-am gândit să nu mai amânăm această informaţie, deşi surpriza este pregătită a fi făcută orădenilor - şi nu numai -, la începutul anul viitor. După cum ne-a relatat dl ing. Corneliu Lupău - director general al Regi
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Acreditarea agenţilor economici
A fi în legalitate nu este o prevedere facultativă! * Dintre cei 1.158 de agenţi economici bihoreni, 1.102 au licenţe de fabricaţie * Pentru 56 de agenţi economici, în 60 de zile, se va da verdictul: da sau nu! * Grupul de firme European Drinks deţine cel
- 19 Septembrie 2003
- Citeste
Târguri şi expoziţii internaţionale
Fişier informativ, pentru agenţii economici *FILIPINE PHARMA INDIA 2003 ECHIP.MEDICAL SI MEDICAMENTE 24.09.2003 - 27.09.2003 HYDERABAD Organizator: CIDEX Trade Fairs Pvt. Ltd Commercial Complex 2nd Floor, Po
- 19 Septembrie 2003
- Citeste


