Cele două echipe româneşti calificate în primul tur al Cupei UEFA, Dinamo şi Steaua, vor disputa, în această seară, partide dificile, în compania formaţiilor Şahtior Doneţk, respectiv Southampton. Curba descendentă pe care se g
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Victorii lejere pentru cadeţi şi cadete
Echipele de cadeţi şi cadete ale Liceului cu Program Sportiv (LPS) "Bihorul" au debutat cu dreptul în noua ediţie de campionat, obţinând victorii categorice în faţa echipelor din Dej, respectiv Lipova. LPS "Bihorul" Oradea - CSŞ LAPI Dej 3-0 (25-12, 2
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Înţepat cu cuţitul Agenţii Postului de Poliţie Cefa au început urmărirea penală faţă de Andrei Doru, de 28 de ani, care este acuzat că, în noaptea de 20/21.09.2003, l-a înţepat, cu un cuţit, pe T. Marius, de 20 de a
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
Pietonii, în vizorul echipajelor poliţiei rutiere!
Timp de o săptămână, echipajele poliţiei rutiere vor întreprinde acţiuni atât în judeţ cât şi în municipiu, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în rândul pietonilor. Acţiunea demarată ieri are
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
Flash rutier
Nasigurare la traversarea străzii, cu grave urmări Un tânăr de 27 de ani, Gheorghe Chira, aflat la volanul unui autoturism marca Tico, cu numărul de înmatriculare BH-06-GPC, a accidentat grav un băieţel de 9 ani. Accidentul s-a petrecut ieri, la ora 19.30,
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
Se caută profesor!
Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu", cu sediul în Oradea, Calea Aradului nr. 74, organizează concurs în vederea ocupării prin încadrare directă ca ofiţer a două posturi vacante de profesor pentru disc
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
Încep vaccinările!
În perioada 29.09.2003-03.10.2003 se va desfăşura campania de vaccinare cu vaccin diftero-tetanic (DT) şi antirujeolic (VVR) a elevilor din clasele I. Vaccinările se vor administra simultan, dar în locuri anatomice diferite. În perioada 13.10.2003 - 17.10.2003
- 24 Septembrie 2003
- Citeste
Frontiera verde
fro22 Tentativă de trecere ilegală a graniţei În zona triajului din gara Episcopia Bihor, a fost depistat şi reţinut Ovidiu Claudiu B. de 16 ani, domiciliat în Vaşcău, judeţul Bihor. Acesta a declarat poliţiştilor de frontieră c
- 23 Septembrie 2003
- Citeste
Controalele inspectorilor s-au lăsat cu amenzi de aproape 70 de milioane lei
În conformitate cu Legea nr. 344/2002 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 108/1999 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la Normele de igienă şi sănătate publică, constituie contravenţie neasigurarea de ustensile adecvate
- 23 Septembrie 2003
- Citeste
Fierul vechi şi deşeurile, în atenţia infractorilor
Poliţiştii orădeni au început urmărirea penală împotriva a trei persoane care au predat unor societăţi comerciale diverse cantităţi de deşeuri şi fier vechi, fără a declara provenienţa reală a acestora şi sus
- 23 Septembrie 2003
- Citeste


