În urmă cu cinci ani, gruparea minerilor şteieni părăsea eşalonul trei, iar majoritatea jucătorilor a "migrat" spre grupări mai bănoase, la bază rămânând o pleiadă de copii, dar, mai ales, un antrenor ambiţios, Voicu Popa,
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Festivalul Teatrului Scurt
Singurătatea Suzanei, în "Năpasta" În legătură cu spectacolul prezentat marţi seară de către Teatrul Naţional din Târgu-Mureş - cu jucata şi răs-jucata "Năpasta" de I.L. Caragiale - în programul F.T.S. este "aninat&
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Azi şi mâine, în festival
* Atenţie la modificare! Discuţia publică prevăzută a avea loc azi, 2 octombrie, cu regizorul Victor Ioan Frunză şi-a schimbat locul şi ora: Teatrul "Arcadia", ora 11,00, în loc de "Kiss Studio", ora 12,30, cum fusese anunţat. * Tot azi, de la ora
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Simpozionul Naţional "Sănătatea cărţilor" - ediţia a II-a
În zilele de 3 şi 4 octombrie a.c. - în cadrul manifestării "Toamna Orădeană" - Biblioteca Judeţeană "Gh. Şincai" găzduieşte cea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional al Bibliotecilor Publice din România, cu genericul "S
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Centenar la Spitalul de Neuro-psihiatrie
Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea sărbătoreşte, astăzi, 100 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, între orele 11.00 şi 11.30, vor fi rostite câteva discursuri oficiale, în sala Teatrului de Stat, după care participa
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Moment festiv la Facultatea de Teologie Greco-Catolică
Astăzi, începând de la ora 10.00, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, situată pe B-dul Magheru, se inaugurează un nou corp de clădire. La manifestările dedicate acestui eveniment, vor participa Nunţiul Apostolic Jean Claude Perisse, mitropolitul B
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Un nou an universitar
La Teatrul de Stat, a avut loc, ieri, la ora 10.00, deschiderea festivă a noului an universitar. Alături de studenţi şi cadre didactice, la acţiune au luat parte şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Întrucât ministrul Apărării, Ioan
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Sesiune de comunicări ştiinţifice
Societatea Internaţională Toma d`Aquino - Filiala România, în colaborare cu Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, U.B.B. - Cluj-Napoca, organizează, la Oradea, în perioada 3 - 5 octombrie, a III-a sesiune de comunicări &
- 02 Octombrie 2003
- Citeste
Programul "şaisprezecimilor" Cupei României
Începută ieri, cu partida Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa (0-1), faza "şaisprezecimilor" de finală ale Cupei României la fotbal, continuă astăzi, de la ora 15.00, cu jocurile: Petrolul Bolintin - FC Argeş; CS Otopeni - Farul Constanţa; Inte
- 01 Octombrie 2003
- Citeste
Ambele echipe ale LPS "Bihorul" au fost învinse
Echipele de juniori A şi B ale Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" au încheiat actuala ediţie a Campionatului Naţional de Juniori cu două înfrângeri, ambele fiind învinse de formaţiile similare ale Politehnicii Timişoara cu un scor identic, 0-
- 01 Octombrie 2003
- Citeste


