*Taximetriştii vor trebui să apese mai tare pe acceleraţie La începutul săptămânii a fost pus în funcţiune Biroul Camerei Judeţene de Taximetrie Bihor, care are rolul de a sprijini taximetriştii să respecte şi să se alinieze
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Un an de Naţional FM
Viaţă lungă pe... ultra-scurte! Acum un an, în luna noiembrie o "mână" de tinere talente şi-au unit forţele şi au pornit într-o lume nesigură în virtutea inerţiei, într-o lună plină de evenimente. Timp de un an, ac
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
Aşteptare mai uşară în staţiile OTL
În anul următor, OTL intenţionează să achiziţioneze un sistem modern de afişare a graficelor orare a mijloacelor de transport. Astfel, călătorii care aşteaptă în staţie vor putea citi de pe un panou câte minute mai au de aş
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
Drumuri Bihor SA are o nouă conducere
În urma unei şedinţe extraordinare a Adunării Generale a Acţionarilor din cadrul SC Drumuri Bihor SA, ce a avut loc ieri, la sediul societăţii, a fost numit un nou director general interimar, care va deţine această funcţie până la finaliz
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
Primăria Oradea - o fata morgana pentru PSD Bihor
Propunerea PSD de a se organiza un singur tur de scrutin pentru alegerile locale îi nemulţumeşte chiar pe membrii săi, în speţă social-democraţii bihoreni. Oful declarat al acestora îl reprezintă faptul că în toţi cei 14 ani de dup
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
Derby-urile se joacă la Roma şi la Amsterdam
Etapa a V-a din Liga Campionilor se încheie cu meciurile din grupele E, F, G şi H, la finalul cărora câteva echipe vor fi deja calificate în faza a doua a întrecerii. Grupa E Şanse minime pentru Panathinaikos în faţa vedetelor de la Manchester, ech
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
Pregătiri în "taină" pentru derby-ul cu Steaua
Poloiştii de CSM şi-au intensificat pregătirile în vederea ultimelor două meciuri din turul Diviziei A, cele cu Steaua Bucureşti, programate sâmbătă şi duminică, la Oradea. Pentru a le oferi posibilitatea susţinerii unor antrenamente
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
CS Activ - pe podium la "Cupa Aradului"
Ediţia din acest an a concursului internaţional "Cupa Aradului" la karate shotokan a reunit 294 de sportivi din Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Ungaria şi România, care s-au întrecut în probele de kata şi kumite, individual şi pe echipe. Prin
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
O şansă de început de an
*Alocaţia complementară şi de susţinere Din ce în ce mai mult greutăţile de zi cu zi "apasă" cu forţă pe umerii celor care se gândesc cu disperare cum vor trece şi ziua de mâine. Mulţi dintre oamenii de rând ai societ&
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste
În direct de la Poliţie
Autor de furt, identificat Lucrătorii Postului de Poliţie Tinca l-au identificat pe Dănuţ Florin Iova, de 28 de ani, din Râpa, ca fiind autorul unui furt din data de 14.10.2003, în urma căruia i s-au sustras lui S.V., din Râpa, ţevi zincate. Prejud
- 26 Noiembrie 2003
- Citeste


