Diplomaţii asiatici la Naţiunile Unite urmează să anunţe în curând numele persoanei care l-ar putea înlocui pe Kofi Annan, actualul secretar general al ONU, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Mambasada arhipelagului Fil
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Apă aromatizată pentru câini
Un inventator australian a pus în vânzare, ieri, apă cu aromă de carne sau legume, destinată câinilor, transmite AFP. Andrew Larkey a creat apă cu aromă de şuncă, ficat de vită, pui şi porumb şi a arătat că lucrează
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Arabia Saudită şi Kenya, posibile ţinte ale atentatelor
Autorităţile americane au formulat, ieri, noi avertismente privind riscurile de producere a unor atentate în Arabia Saudită şi în Kenya, informează AFP. Ambasada SUA la Riyad a afirmat că există riscul comiterii de noi atentate asupra unor complexe rez
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Încă un infractor periculos, dat în urmărire generală
Hoţi de maşini, dispăruţi în ?ceaţă? Lucrătorii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare desfăşoară activităţi de căutare a urmăritului general Hulbert Marius Călin, de 28 de ani, d
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Fortral - medicament sau drog?
Fortralul este o substanţă despre care mulţi dintre noi a auzit, din păcate. Un medicament care se prescrie, cel mai adesea, bolnavilor de cancer, în ultimele stadii ale bolii, pentru alinarea suferinţelor fizice. Făcând parte din categoria derivaţilor
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Poştaşii dau cu caschetele de pământ
S-a umplut tolba nemulţumirilor Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor Poşta Română, întrunit în sesiune ordinară, în 26-27 noiembrie a.c., hotărăşte declanşarea acţiunilor de protest, începând cu data
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Sportivii veterani orădeni în acţiune!
La sfârşitul acestei săptămâni, Clubul Sportiv al Veteranilor Oradea va organiza două manifestări sportive, acestea adresându-se tuturor acelora care doresc să se relaxeze într-un mod plăcut. Mediatizarea celor două evenimente s-a f
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Poloiştii orădeni iernează pe podium
Dubla victorie din restanţele cu Sportul (15-7, respectiv 21-3) i-a adus pe poloiştii de la CSM pe treapta a treia a podiumului, orădenii devansând echipa Dinamo, pe care au reuşit s-o învingă, după 17 ani, la Bucureşti. Lider se menţine Rapid, sin
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Orădencele au spart gheaţa
Turneul de sală pentru echipele de junioare I, participante în Campionatul Republican de baschet, Seria Vest, a fost de bun augur pentru formaţia Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", care a spart gheaţa în privinţa victoriilor, reuşind să câş
- 03 Decembrie 2003
- Citeste
Turneu de juniori la Cihei
Cu toate că turul Diviziei D s-a încheiat şi pentru echipele de juniori, la sfârşitul acestei săptămâni, patru formaţii vor susţine meciuri între ele, în cadrul unui miniturneu. Partidele vor avea loc la Cihei, în organizarea clu
- 03 Decembrie 2003
- Citeste


