Taxa de emitere a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare se majorează, începând de luni, 12 ianuarie, cu aproape zece la sută. Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei informează că noul tarif p
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
În direct, de la Poliţie
Ameninţat cu cuţitul Luni, Somogyi Karoly, de 53 de ani, din comuna Paleu, sat Uileacu de Munte, a reclamat că, în seara precedentă, în timp ce se afla la domiciliu, Toia Sandor, de 27 ani, din Uileac, fără ocupaţie, i-a spart trei geamuri de la u#
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Solistul trupei Kinks a fost rănit prin împuşcare
Ray Davies, solistul trupei rock The Kinks, care a devenit celebră în anii `60, a fost împuşcat în picior, duminică, informează AFP, citând surse din poliţia New Orleans. Viaţa muzicianului nu este în pericol, a arătat aceeaşi su
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Apă contra arme
Israelul şi Turcia au ajuns, luni, la un acord care permite exportul în Israel a milioane de litri de apă potabilă în schimbul unor arme, relatează, în ediţia electronică, cotidianul britanic The Guardian. Acordul "apă contra arme" a fost semnat
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Reîntoarcerea diademei
O bijuterie cu valoare istorică şi legată de o legendă romantică a familiei imperiale ruse Romanov va reveni curând în Rusia, informează AFP, citând agenţia Itar-Tass. Diadema din aur, decorată cu diamante, a fost un dar oferit de prinţ
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Prinţesa Diana credea că Charles este cel care complotează să o omoare
Prinţul Charles este persoana despre care Lady Diana afirma într-o scrisoare că intenţionează să o omoare, transmite pagina electronică a Daily Mirror. Cu zece luni înainte să-şi piardă viaţa într-un accident de maşină la
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Noile măsuri de securitate ar putea afecta veniturile companiilor aeriene
Măsurile drastice de securitate impuse de administraţia americană în timpul curselor aeriene ar putea nelinişti pasagerii, iar companiile europene şi americane riscă să suporte consecinţele, au avertizat o serie de analişti citaţi de Reuters.
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Ioan, printre numele preferate de bihoreni
Numele Ioan este unul dintre cele mai întâlnite în judeţul Bihor. Cu toate acestea, faţă de alte regiuni ale ţării, numele Ioan se situează în preferinţele bihorenilor abia pe locul IV, după Gheorghe, Nicolae şi Vasile. În j
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Un final de an mai liniştit decât precedenţii!
Iată că a trecut şi decembrie, o lună a Sărbătorilor şi a cheltuielilor mari. Am intrat într-un an nou, un an pe care îl dorim cu toţii cât mai bogat, atât sub aspect financiar, cât şi al realizărilor. Mulţi dintre
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste
Acţiune concertată de protecţie a mediului
Conservarea diversităţii biologice Unul dintre compartimentele Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor cu o activitate de mare răspundere şi la fel de mare exigenţă în urmărirea îndeplinirii obiectivelor stabilite este Compartimentul Pro
- 07 Ianuarie 2004
- Citeste


