Dana Paşc: "Frumuseţea unei îndeletniciri stă în modul de a o practica" De loc de pe meleagurile Târgului Neamţ, după absolvirea Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic ?Gh. Asachi? din Iaşi, Dana Valentina Paşc a ales, la
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Academicianul Cajal a încetat din viaţă
Academicianul Nicolae Cajal, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România, a încetat din viata, ieri după-amiaza, în urma unei afecţiuni digestive mai vechi (neoplasm), la Spitalul Elias din Bucureşti, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse medicale.
- 08 Martie 2004
- Citeste
Primarul procesoman
Primarul comunei Oşorhei este, se pare, cel mai hulit edil bihorean. Cel puţin asta reiese din numărul mare de reclamaţii ce curg împotriva lui. Ioan Codău nu se lasă intimidat însă de rigorile legii, ci contraatacă. Şi, cu un tupeu extraordin
- 08 Martie 2004
- Citeste
Firma primarului este mai tare ca Primăria?!
Stăpânul imobilelor (I) În anul 1991, după apariţia HG 308, Prefectura Bihor cerea imperios Primăriei Oradea şi RAGCL rezilierea contractului de închiriere a imobilului în suprafaţă de 301 mp, situat pe str. Avram Iancu nr. 2, încheia
- 08 Martie 2004
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Autotursim radiat, dar în circulaţie Lucrătorii Poliţiei Rutiere şi ai Biroului Furturi Auto au depistat, vineri, în jurul orei 11.00, în trafic, o tânără de 24 de ani, O.C., din Oradea, fără ocupaţie, la volanul unui Ford Escort.
- 08 Martie 2004
- Citeste
Oncologia, între necunoscut şi descifrarea secretelor ascunse
Este mult prea dureros să faci asocierea dintre puritatea şi candoarea unui copil şi ideea existenţei unei boli irecuperabile. Şi, totuşi, din nefericire există cazuri de copii care se află în astfel de suferinţe. La simpozionul ?Actualităţ
- 08 Martie 2004
- Citeste
Sportul Studenţesc - CSM Oradea 7-22 şi 5-16
Aşa după cum se preconiza, poloiştii de la CSM Oradea s-au întors cu maximum de puncte din deplasarea din Capitală, unde au întâlnit mai modesta Sportului Studenţesc. Dacă sâmbată, s-au impus cu 22-7 (8-1, 6-1, 3-1, 5-3), ieri, în cea
- 08 Martie 2004
- Citeste
Dan a venit, Matei a văzut şi Agathon a plecat
Problemele din PSD Bihor, însă, au rămas... În fiecare săptămână, liderii partidului de guvernământ sunt prezenţi în teritoriu pentru a analiza modul în care sunt pregătite alegerile locale. Apariţia unor articole
- 08 Martie 2004
- Citeste
Serată populară în cinstea femeilor orădence
Uniunea Femeilor Bihor Oradea (UFBO) a organizat, vineri, în cinstea doamnelor şi domnişoarelor, o serată specială, în care cântecele şi voia bună au fost darul oferit cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. Sala de Concerte a Filarmonicii Ora
- 08 Martie 2004
- Citeste
Reabilitarea şcolilor, ultimul termen - 31 martie
Programul Băncii Mondiale Constituită din ordinul prefectului Florian Serac, o comisie de verificare a examinat la faţa locului, în ultima decadă a lunii februarie a.c., stadiul reabilitării fiecăreia dintre cele nouă unităţi şcolare din
- 08 Martie 2004
- Citeste


