Arterele Oradiei, sub asediul utilajelor... electorale În slalom, printre gropile adânci din şosea. Aşa se circula ieri dimineaţă, la prima oră, în Oradea. Pe lângă faptul că ne-am învăţat, deja, să ?ratăm?, la c
Titlurile zilei
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
-
Primăria Oradea - 50 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 11 noiembrie, cele 50 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor - „Responsabil azi, mâine în siguranță!”
Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”, derulat în perioada august – noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
Cuplaj handbalistic în Sala Sporturilor
HC Aleşd - CSŞ 2 Minaur Baia Mare (ora 15.00) Etapa intermediară de astăzi, programată în Divizia A-Seria Vest, le dă prilejul amatorilor de handbal din Oradea să vadă la lucru ambele formaţii bihorene din acest eşalon. După doar trei z
- 17 Martie 2004
- Citeste
"Roş-albaştrii", solidari cu Băcuţ
Poloistul orădean Cristian Băcuţ trece printr-un moment dificil al existenţei sale. Diagnosticat în toamna anului trecut cu angiocavernom cerebral, o boală congenitală, sportivul în vârstă de 25 de ani va fi supus, astăzi, unei intervenţ
- 17 Martie 2004
- Citeste
Concurs de tenis de masă
Sala Eternit Congips a găzduit, la finele săptămânii trecute, primul concurs de tenis de masă din acest an, rezervat exclusiv copiilor şi juniorilor, organizat de CS Eternit Congips şi DSJ Bihor. Participarea a fost numeroasă, 24 de băieţi şi 2
- 17 Martie 2004
- Citeste
Mihuţ l-a nemulţumit pe Iordănescu
Înaintea antrenamentului de ieri dimineaţă, vicepreşedintele FC Oradea, Constantin Bigan, l-a luat deoparte pe Dorin Mihuţ şi a purtat o scurtă discuţie cu internaţionalul orădean. Dialogul sau mai bine zis monologul a avut la bază prestaţ
- 17 Martie 2004
- Citeste
Biletele se vând de astăzi
Meciul cu liderul Diviziei A, Dinamo Bucureşti, suscită un interes deosebit în rândurile iubitorilor fotbalului din judeţ, şi nu numai. Din dorinţa de a evita, pe cât posibil, aglomeraţia, conducerea clubului a hotărât ca biletele pentru ace
- 17 Martie 2004
- Citeste
Finanţare BERD pentru infrastructură şi mediu
Regia Apă-Canal Oradea a încheiat, ieri, acordul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în vederea cofinanţării unui program ISPA al Comunităţii Europene, în valoare de 24 milioane de euro. De fapt, es
- 17 Martie 2004
- Citeste
Poezia, o sacră nevoinţă...
O lecţie de zbor cu destinaţia lumina sacră şi divină a sufletului nostru este provocarea pe care ne îndeamnă să o acceptăm, vineri, 19 martie, la ora 17.00, în Aula Universităţii Agora, profesorul Ioan Baba Armănescu. Cu acest prile
- 17 Martie 2004
- Citeste
Impozitele locale se pot achita şi la oficiile poştale
Pentru a veni în sprijinul clienţilor, în vederea încasării impozitelor, taxelor şi amenzilor, precum şi a facturilor telefonice Romtelecom, începând cu această lună, mai multe oficii poştale vor fi deschise pentru public şi s&aci
- 17 Martie 2004
- Citeste
Greva feroviarilor a fost suspendată
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, ieri, la cererea reprezentanţilor societăţilor CFR Marfă şi CFR Călători, suspendarea pentru 30 de zile a grevei generale declanşate cu o zi în urmă de mecanicii de locomotivă, care cer salarii mai mari &
- 17 Martie 2004
- Citeste


