Indisponibilitatea lui Daniel Stan este mai lungă decât se preconiza. Pentru că a forţat revenirea la antrenamente, cu toate că era incomplet refăcut, atacantul echipei FC Oradea va mai nevoit să stea pe margine încă aproximativ trei săptă
Titlurile zilei
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
-
Primăria Oradea - 50 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 11 noiembrie, cele 50 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor - „Responsabil azi, mâine în siguranță!”
Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”, derulat în perioada august – noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
PSD Bihor, la început de drum
Cu ocazia instalării noului prefect, la Oradea au sosit ministrul delegat pentru administraţie publică, Gabriel Oprea, şi vicepreşedintele PSD, Şerban Mihăilescu. După "ceremonie", cei doi au participat la o şedinţă a Delegaţiei Permanente
- 07 Aprilie 2004
- Citeste
La Cercul Militar, sfinţii "au coborât" printre oameni
Cercul Militar a găzduit, ieri, de la ora 14.00, o expoziţie inedită, dedicată Sărbătorilor Pascale, care va dura până în 18 aprilie. Cei trei artişti amatori, Ileana Vlad (Sânmartin), Ioana Buha (Budureasa) şi Zoltan Tikosi (Oradea), au
- 07 Aprilie 2004
- Citeste
Gheorghe Sârb a devenit prefect cu acte-n regulă
Fostul secretar general al Prefecturii Bihor, Gheorghe Sârb, a fost instalat, ieri, în funcţia de prefect, înlocuindu-l pe Florian Serac, care a fost destituit printr-o hotărâre de Guvern, aprobată încă de săptămâna trecută. Cu a
- 07 Aprilie 2004
- Citeste
Achiziţionarea bunurilor de larg consum şi "dedesubturile" sale
"Ai deja rate? ...E loc de mai mult..." este tema conferinţei de presă ce va avea loc astăzi, 7 aprilie a.c., la Hotelul Continental din Oradea. Tema principală a dezbaterilor va fi axată pe sistemul de rate fixe pentru achiziţionarea bunurilor de larg consum. Organiz
- 07 Aprilie 2004
- Citeste
Nici Vajai nu mai continuă
Ales cu nici o săptămână în urmă la cârma Consiliului de Administraţie (CA) a SC FC Oradea-Bihor SA, Gheorghe Vajai a anunţat, ieri, că demisionează. La baza acestei decizii stau atât motive personale, cât şi situaţia cr
- 06 Aprilie 2004
- Citeste
Ghilea a renunţat la FC Oradea Noul preşedinte este Petre Hotea
Înfrângerea suferită duminică, în faţa lui Poli AEK Timişoara, a tulburat serios apele la FC Oradea. Deşi toată lumea aştepta schimbări pe banca tehnică, acestea s-au produs la nivelul conducerii administrative. După ce, ieri dimine
- 06 Aprilie 2004
- Citeste
Polo: "Studenţii" din Regie, aproape de surpriză
Prin victoriile categorice obţinute în faţa clujenilor de la Voinţa, poloiştii orădeni şi-au îmbogăţit zestrea de puncte, păstrându-şi avansul de şase lungimi avute în faţa dinamoviştilor, formaţie cu care
- 06 Aprilie 2004
- Citeste
Victorii cu liderul şi "lanterna"
Chiar dacă ocupă doar locul şase din opt echipe în seria F a Campionatului Naţional de handbal junioare I, echipa Grupului Şcolar ?Transilvania?, pregătită de prof. Doina Ardelean, a reuşit, în cursul săptămânii trecute, să fur
- 06 Aprilie 2004
- Citeste
"Ghibu", doar locul III la turneul zonal de volei
Faza zonală a turneului de volei din cadrul "Olimpiadei Sportului Şcolar" s-a desfăşurat, între 2-3 aprilie, la Oradea, mai exact la sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu". Competiţia, la startul căreia s-au prezentat patru campioane judeţene (Lic
- 06 Aprilie 2004
- Citeste


