Codul fiscal pe anul 2005: Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoan
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Debitorii şi înlesnirile la plată
Reglementarea unor măsuri financiare Prin Ordonanţa de Guvern nr. 94/2004 - publicată în Monitorul Oficial al României nr. 803, din 31 august a.c. - privind reglementarea unor măsuri financiare, se aduc o serie de noi prevederi. Dintre acestea, vom face referire la c
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
România - Canada 2-0
Suntem în grafic Aşa cum era de aşteptat, în primele două meciuri de simplu ale întâlnirii România - Canada, contând pentru rămânerea în Grupa Mondială, tenismanii români au înregistrat victorii. Maniera î
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
Competiţia a ajuns la final
Cupa municipiului Oradea Populara competiţie de fotbal pe teren redus, Cupa municipiului Oradea, disputată pe terenurile sintetice de la baza "5x5 Fotbal" de lângă Sala Sporturilor, a ajuns la final, în acest week-end desfăşurându-se partidele etapei a XXX
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
Programul jocurilor din Campionatul Judeţean
Campionatul Judeţean programează, mâine, jocurile rundei a patra, după următorul program: Seria I ora 11.00, CF Bihorul II Beiuş - Izvorul Cociuba Arbitri: Cosmin Drăghici, Dănuţ Pantea, Ioan Blaj. Observator: Silviu Lucuţa ora 11.00, Batăr
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
HC Safilar Arad - CSM Oradea
"Mergem la Arad să câştigăm!" Cu un parcurs fără greşeală până acum, trei victorii din tot atâtea posibile, formaţia CSM Oradea susţine, astăzi, încă un examen dificil, întâlnind la Arad fosta component&
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
Fotbal pe scurt
Someşul Satu Mare - CF Bihorul Beiuş 6-1 (2-0) Echipa satelit a divizionarei secunde Olimipia Satu Mare s-a dovedit a fi un adversar prea puternic pentru singura noastră reprezentantă în Divizia C, care a ajuns astfel la cel de-al treilea joc fără victorie. S
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
Migraţii spre PNG Bihor?
Gheorghe Pintea, preşedintele PNG Bihor, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PNG este singurul partid din ţară care se află în creştere viguroasă, pentru că, în ultima perioadă, numeroşi membri PS
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
Mai multe probe la examenul auto
De anul viitor, Structura examenului pentru obţinerea permisului auto ar putea fi schimbată, de anul viitor, după ce atribuţiile în acest sens ale Poliţiei Rutiere vor fi preluate de serviciile publice comunitare care se vor ocupa de permisele de conducere şi de
- 25 Septembrie 2004
- Citeste
S-a constituit Liga Aleşilor Locali ai Alianţei
În Sala Mare a Primăriei Oradea, s-a constituit, ieri, în prezenţa reprezentanţilor conducerii centrale a PNL şi PD, Liga Aleşilor Locali ai Alianţei Dreptate şi Adevăr Bihor. Preşedinte al ligii a fost desemnat Traian Abrudan, directorul de c
- 25 Septembrie 2004
- Citeste


