De multe ori, viaţa unui om internat în spital, în stare gravă, depinde de o picătură de sânge. S-au întâlnit situaţii disperate, în care cei apropiaţi din familie s-au "trezit" neputincioşi, cel suferind pe patul de spital av&ac
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Lemne de foc fără acte legale
În data de 11.10.2004, agenţii Postului de Poliţie Copăcel l-au depistat în trafic, pe raza localităţii Copăcel, pe Dumitru V., de 28 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce transporta cu autocamionul cu numărul de înmatriculare BH-13-COM,
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
De ziua oraşului, Oradea şi-a comemorat eroii
Cu ocazia împlinirii a şase decenii de la eliberarea municipiului Oradea de sub dominaţia fascisto-horthystă, au avut loc o serie de manifestaţii în cinstea tuturor celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei. Festi
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Pensionari jefuiţi de trei "binefăcătoare"
Trei femei au jefuit doi bătrâni, de 80 de ani, din Oradea, după ce au intrat în locuinţa acestora, spunând că reprezintă o organizaţie de ajutorare a pensionarilor. Pensionarii şi-au dat seama că au fost furaţi abia după plecarea f
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Flash rutier
Neacordare de prioritate În data de 11.10.2004, ora 07.45, pe strada Andrei Mureşanu, din Ştei, Daniel Cornel L., de 22 de ani, din localitate, posesor al permisului de conducere categoria ?B? din anul 2004, conducând autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatr
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Ultima seară de Toamnă orădeană
Aseară, s-a lăsat cortina peste scena festivalului ?Toamna Orădeană?, un eveniment cultural care s-a desfăşurat pe durata a trei săptămâni. Ultimele zile ale manifestării au fost dedicate Zilelor Oradiei, care au fost celebrate între zidurile
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Linie moartă între Ciumeghiu şi Vaşcău?
După ce la începutul anului au circulat o serie de zvonuri conform cărora mai multe tronsoane de cale ferată din judeţul Bihor erau în pericol de a fi trecute în conservare, subiectul este din nou la ordinea zilei. De această dată, riscul desfiinţ
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Şedinţă Festivă în cinstea evenimentelor din 12 octombrie 1944
Împlinirea a şaizeci de ani de la eliberarea municipiului Oradea şi revenirea lui la România a constituit un prilej pentru rememorarea evenimentelor din anul 1944 în cadrul unei Şedinţe Festive organizate de Consiliul Local Oradea. Începând cu anu
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
Reculegere la monumentul martirilor evrei
La iniţiativa Guvernului, data de 9 octombrie a fost declarată "Ziua Holocaustului", fiind comemorată, ieri, în toată ţara. În Oradea, evocarea tragicelor evenimente a avut loc la monumentul martirilor evrei, dispăruţi în Holocaust, în preze
- 13 Octombrie 2004
- Citeste
"Pornografia - o icoană demonică"
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) - Filiala Oradea organizează astăzi, 13 octombrie, cu începere de la ora 19.00, în "Aula Magna" a Universităţii din Oradea, conferinţa cu tema "Pornografia - o icoană demo
- 13 Octombrie 2004
- Citeste


