Acţionând în cadrul programului "Trafic rutier mai sigur", efectivele Poliţiei Rutiere Bihor au executat, duminică, acţiuni pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente, aplicând 350 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 316 m
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Recoltarea porumbului, aproape de final
* Au mai rămas 4.681 de hectare * Suprafaţa cultivată cu porumb, în judeţul nostru, a fost de 93.616 hectare. Ieri, conform datelor furnizate de conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor, porumbul s-a recoltat &icir
- 09 Noiembrie 2004
- Citeste
Liceele bihorene s-au aliniat la startul Campionatului Naţional
Noua sală de sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia" a găzduit, sâmbătă, deschiderea festivă a fazei judeţene a Campionatului Naţional al liceelor. Pe lângă invitaţi de seamă locali şi din Capitală, la eveniment au participa
- 09 Noiembrie 2004
- Citeste
Mutu renunţă la "Becali & Popescu"
Internaţionalul român Adrian Mutu a decis să întrerupă colaborarea cu firma de impresariat "Becali & Popescu", după cum rezultă dintr-un comunicat de presă remis de cunoscuţii procuratori români. "Dorim să vă informăm pe această
- 09 Noiembrie 2004
- Citeste
Au ratat la mustaţă finala
LPS Bistriţa - LPS Bihorul 4-3 (2-1) Golurile orădenilor au fost înscrise de Spivaliuc, Cotrău şi Ianc. LPS: Godjea - Ianc, Burescu, Cuc, Pop, Vegynaş, Purjea, Ilaş, Spivaliuc, Niţă, Cotrău. Au mai jucat: Varodi, Puie, Câşlariu, Morar
- 09 Noiembrie 2004
- Citeste
Un "preşedinte ardelean" sau unul doar pentru Ardeal?!
Pe strada Nufărul, la doi paşi de sediul societăţii Electrica, "tronează" un panou electoral mare cât toate zilele. Acesta îl înfăţişează pe unul dintre cei 12 candidaţi pentru Cotroceni, şi anume pe reprezentantul Uniunii Demo
- 08 Noiembrie 2004
- Citeste
Mitul interlop şi mita bugetară
Spectaculoasa arestare a tunarului şef al finanţelor bihorene, Ioan Lascău, "locotenentul" şefului lumii interlope locale, Marius Vizer, dat, la rândul său, în consemn la frontieră şi pus sub puterea unui mandat internaţional de aducere la audieri,
- 08 Noiembrie 2004
- Citeste
Două victorii facile ale orădenilor
BCM Miercurea Ciuc - CSM Oradea 57-98 (13-27, 12-23, 17-30, 15-18) KK Sfântu Gheorghe - CSM Oradea 62-101 (18-19, 11-32, 21-32, 12-18) Cele două deplasări ale echipei de baschet masculin CSM Oradea la Miercurea Ciuc, respectiv Sfântu Gheorghe, s-au dovedit benefice pentru e
- 08 Noiembrie 2004
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Divizia B Seria I - etapa a XII-a Petrolul Moineşti - Unirea Focşani 0-0 Laminorul Roman - Precizia Săcele 1-1 FC Botoşani - Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0 Dunărea Galaţi - FCM Târgovişte 2-1 Dacia Unirea Brăila - Midia Năvodari 1-0 F
- 08 Noiembrie 2004
- Citeste
Voci
Leo Grozavu (Armătura): "Am avut jocul în mână" A fost un joc de luptă, pe care l-am avut în mână, şi pe care, cu o mai mare atenţie, puteam să-l câştigăm. Am ratat, însă, o lovitură de la 11 m, iar c&acir
- 08 Noiembrie 2004
- Citeste


