Tinerii care doresc să practice baschetul sunt aşteptaţi la sala de sport a LPS Bihorul (lângă Grădina Zoologică) în fiecare luni, miercuri şi vineri, între orele 15.00-17.00. Antrenamentele se desfăşoară sub îndrumarea prof
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Mitruţ Tentiş se apără
Având în vedere articolul publicat în numărul din 13 noiembrie 2004, precum şi faptul că este expusă pancarta în care, în mod vizibil, este afişat şi numele meu, doresc să fac următoarele precizări: 1. Direcţia Apelor
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Preotul Gavril Buzaş a trecut în lumea umbrelor
Sute de credincioşi s-au adunat, ieri, la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului", din Oradea, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe preotul Gavril Buzaş. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, alături de un sobor de 25 de p
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Edilii comunelor bihorene au aprovizionat şcolile cu lemne
O dată cu venirea timpului răcoros, autorităţile locale s-au pus pe treabă în ceea ce priveşte aprovizionarea şcolilor cu lemne de foc. Potrivit legii, igienizarea şi reparaţiile unităţilor de învăţământ preunive
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Incendiu la un cămin de nefamilişti din Oradea
În căminul de nefamilişti de pe Şoseaua Borşului din Oradea a izbucnit, ieri, în jurul orei 10.30, un incendiu. Flăcările s-au declanşat în două camere de la etajul al III-lea al clădirii şi cum locatarii acestora erau plecaţi
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Linie telefonică antifraudă, disponibilă şi în România
Cetăţenii din România, alături de cei din statele noi membre UE, pot semnala cazurile de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin intermediul unei linii telefonice gratuite, care va face posibilă comunicarea cu Oficiul European Ant
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Codul muncii, nerespectat de angajatori
Secretarul general al Blocului Naţional Sindical, Matei Brăteanu, s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute în Bihor, cu filiala judeţeană, pentru a discuta despre Codul Muncii. Acesta a declarat că, în cazul în ca
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Revizie tehnică la sirenele de pe barajele Crişului
Mâine, între orele 10.00-10.30, se va executa recepţia tehnică a "Sistemului de avertizare - alarme în caz de accidente" la barajele hidrotehnice situate pe Crişul Repede. Cu această ocazie, se vor pune în funcţiune sirenele electronice instalate &ici
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
Amatorism edilitar în pasajul de la Profi
Orădenii care locuiesc în zona Profi nici nu îşi mai pot aminti de când nu au mai utilizat pasajul din apropiere. Fiecare ploaie aduce cu ea inundarea acestuia, dar nici în celelalte zile mormanele de gunoi, mirosurile pestilenţiale şi lipsa iluminatului n
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste
A traversat pe roşu
În cursul zilei de luni, la intersecţia străzii Corneliu Coposu cu Transilvaniei din Oradea, Elena R., de 36 de ani, din Beiuş, posesoare a permisului de conducere categoria "B" din anul 2001, conducând autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare 1
- 17 Noiembrie 2004
- Citeste


