Deşi se vorbea despre această investiţie încă de acum patru ani, incineratorul de ultimă generaţie, practic o bijuterie cu butoane şi butonaşe ce declanşează temperaturi şi arderi de până la 1.200?C, a fost pornit abia ieri, la
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Tinerii vin în sprijinul copiilor
S-a constatat, în ultimii 10 ani, că numărul copiilor afectaţi de diferite boli de origine oncologică sau hematooncologică este în creştere, etiologia fiind variată. Fenomenul a atras după sine şi o specializare restrânsă, respecti
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Dozele de vaccin antigripal s-au dublat şi pentru Bihor
La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, a sosit, zilele trecute, cea de-a treia tranşă de vaccin antigripal, gratuit, solicitată suplimentar de instituţie Ministerului Sănătăţii. Cele 5.500 de doze de vaccin antigripal au fost deja dis
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Oferta Guvernului a suspendat, dar nu a anulat greva ambulanţierilor
Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" a anunţat încetarea grevei anunţate, fără a renunţa, însă, la principalele revendicări, cum ar fi finanţarea pe ultimele două luni ale anului 2004, pentru Serviciile de Ambulan
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Toate crematoriile vechi din Bihor vor fi închise până la sfârşitul anului
Între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Garda Naţională de Mediu a fost semnat de curând un protocol pentru introducerea sistemelor de colectare şi incinerare a deşeurilor periculoase din unită&
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Steaua a mai făcut un pas spre primăvara europeană
La startul grupelor Cupei UEFA, steliştii mizau pe cele şase puncte din jocurile de acasă şi, poate, un punct de afară. Până acum, meciurile de acasă au fost câştigate, la Parma s-a pierdut, dar mai este jocul de la Bilbao, unde Steaua are nevoie d
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Programul jocurilor din Campionatul Judeţean
Seria I Toate partidele încep de la ora 14.00 Vulturii Dobreşti - Minerul II Ştei Arbitri: Mircea Monenciu, Ciprian Fechetea, Marian Blaga. Observator: Alexandru Terheş Izvorul Cociuba Mare- CF Bihorul II Beiuş Arbitri: Cosmin Drăghici, Cornel Boc, Marius Rotar. O
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Directorul Asociaţiei Sinteza, acuzat de fraudă financiară
Până în urmă cu un an, "Chimprod" SA şi "Sinteza" SA erau societăţi profitabile, potrivit raportărilor financiare. Un grup de acţionari a depus recent câteva denunţuri penale împotriva directorului celor două fabrici, acuzând
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
"Lumină divină", la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu"
Icoana reprezintă unul dintre aspectele revelaţiei divine şi ale comuniunii cu Dumnezeu, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Raluca Vlad, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea, a dorit să realizeze o nouă expoziţ
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste
Liceul Sanitar, la ceas aniversar
Ieri, elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar Sanitar "Vasile Voiculescu" au sărbătorit împlinirea a 56 de ani de la înfiinţarea şcolii. În anul 1948 a luat fiinţă în Oradea şcoala cu profil sanitar, sub denumirea de
- 27 Noiembrie 2004
- Citeste


