Amplul proces demarat la nivel naţional cu privire la recalcularea pensiilor nu înseamnă implicit şi majorarea cuantumului acesteia. În spatele sloganului "condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul pensionării", se ascunde însă
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Precizări privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a alocaţiei complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, toţi beneficiarii au obligaţia ca, până la data de 15 februarie 2005, să prezinte urm
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Flash rutier
Neatenţie în conducere În data de 03.02.2005, în afara municipiului Salonta, Istvan B., de 35 de ani, din Salonta, posesor al permisului de conducere categoriile "A+B" din anul 1990, în timp ce conducea autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatricular
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Elevi orădeni, cercetaţi pentru tâlhărie
Doi elevi orădeni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, l-au agresat pe B.L., de 15 ani, elev, şi l-au deposedat de telefonul mobil. Miercuri, lucrătorii Biroului Inve
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Serviciile sociale pot fi asigurate doar de furnizorii acreditaţi
Începând cu ianuarie 2005, serviciile sociale se pot asigura doar de către acei furnizori de servicii publici sau privaţi care s-au autorizat în baza OG 68/2003, cu modificările ulterioare. Pot avea calitatea de furnizori de servicii sociale publici atât serv
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Iuliu Maniu (1873-1953)
Ilustru bărbat de stat. Tribun transilvănean. Părinte al Patriei. Artizan al Marii Uniri din 1918. "Sfinxul" de la Bădăcin În nordul ţării, în Voievodatul Maramureşului, la Sighetu Marmaţiei, se află o închisoare reprezentativ&
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Noi norme metodologice de aplicare a Codul Fiscal
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal. Principalele modificări vizează impozitul pe profit şi pe venit, măsuri de combatere a evaziunii fiscale în cazul taxei pe valoarea ad&
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Rata dobânzii de referinţă - 15,69 %
Banca Naţională a anunţat nivelul ratei dobânzii de referinţă pentru luna februarie, la nivelul de 15,69 la sută în ritm anual. Dobânda de referinţă a fost introdusă de BNR la 1 februarie 2002, pentru alinierea procedurilor sale la ce
- 05 Februarie 2005
- Citeste
În 2004, dinamică intensificată la schimburile comerciale
Comerţul exterior şi-a intensificat dinamica şi rolul de motor al creşterii economice în 2004 atingând noi niveluri record, respectiv 18,93 miliarde euro export (FOB) şi 26,28 miliarde euro import (CIF), apreciază Ministerul Economiei şi Comerţu
- 05 Februarie 2005
- Citeste
Opinteli spre fotoliul celor trei trandafiri
Cum spuneam şi ieri, în PSD se ascut săbiile de zor, preconizata "luptă" pe viaţă şi pe moarte fiind aproape. Se pare că cei care au fost nu vor mai fi, iar cei care vor fi nu se cunosc, ci doar se bănuiesc. Deocamdată? Oricum, nenumărate su
- 05 Februarie 2005
- Citeste


