Moda curelor de slăbire a pătruns din zona vedetelor de televiziune şi a show-bitzz-ului în cea a persoanelor din varii domenii de activitate. Reţetele de slăbit circulă prin viu grai, scrise şi pe Internet. Ce impact au acestea asupra organismului uman nu
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Actualitatea culturală
Zilele Francofoniei, la Fundaţia Franco-Română Fundaţia Franco-Română organizează, în perioada 15-20 martie, "Zilele Francofoniei". Din program nu vor lipsi simpozioane, conferinţe, precum şi concerte. Manifestarea va debuta astăzi, 15 mar
- 15 Martie 2005
- Citeste
Drum închis în urma producerii unei avalanşe
Când autorităţile locale şi drumarii erau pe punctul de a aşeza utilajele "în pod", crezând că au scăpat pentru acest sezon de necesitatea unor intervenţii, iarna le-a dat din nou de furcă, la sfârşitul săptămânii
- 15 Martie 2005
- Citeste
Serviciul Paşapoarte şi vameşii, în atenţia prefectului
Prefectul Ilie Bolojan susţine că, începând cu 1 mai, la Serviciul de Paşapoarte se va lucra în două linii, motiv pentru care este nevoie de suplimentarea cu şase a numărului de persoane care îşi desfăşoară activitatea &icir
- 15 Martie 2005
- Citeste
Se fac înscrieri pentru Bazinul Acoperit "Crişul"
Bazinul Acoperit "Crişul", situat în incinta Ştrandului Municipal Oradea, îşi va deschide porţile începând cu data de 17 martie şi pentru cetăţeni. Noul program nu va afecta orele de antrenament ale sportivilor şi, în nici un
- 15 Martie 2005
- Citeste
S-a aruncat în Crişul Repede
Un bărbat de aproximativ 60 de ani din Oradea s-a aruncat, ieri, în jurul orei 15.00, în Crişul Repede, de pe un pod aflat în zona străzii Mareşal Averescu. Din fericire, bărbatul s-a ales doar cu câteva răni uşoare şi cu hipotermie.
- 15 Martie 2005
- Citeste
Nepăsarea proprietarilor din Piaţa Unirii poate face victime
Indolenţa crasă a locuitorilor din imobilul din spatele statuii lui E. Gojdu, aflată în Piaţa Unirii, a fost la un pas, duminică dimineaţa, să ucidă orădenii care treceau prin zonă. În doar câteva minute, de sub streaşina cas
- 15 Martie 2005
- Citeste
Elevii de la liceele "Emanuil Gojdu" şi "Eminescu" în vizită în Belgia
De curând, Colegiile Naţionale "Emanuil Gojdu" şi "Eminescu" au găzduit o delegaţie belgiană, formată din elevi şi profesori de la Institutul Saint-Roch din Theux, Belgia. În cadrul, programului de parteneriat dintre aceste instituţii de în
- 15 Martie 2005
- Citeste
Folosirea aparatului video în cadrul orelor de franceză
La Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", din Oradea, timp de două zile, se desfăşoară un seminar susţinut de un formator francez, Emmanuel Breurec, de la Centrul Internaţional de Studii din Brest. La acest curs participă 25 de profesori de limba franceză d
- 15 Martie 2005
- Citeste
Şapte bihoreni calificaţi la faza naţională la limbi romanice
Faza naţională a olimpiadei la limbi romanice ( franceză, italiană şi spaniolă) se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea, în perioada 22-26 matrie. La Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", s-a desfăşurat faza judeţeană a olimpi
- 15 Martie 2005
- Citeste


