Tot astăzi se dispută şi două partide contând pentru returul optimilor de finală ale Cupei UEFA, două întâlniri în care gazdele sunt mari favorite la calificare, graţie victoriilor clare reuşite în partidele tur. Astfel, Newca
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Precizare
Referitor la articolul "În dezbatere, sistemul de gradare a seminţelor...", publicat în pagina economică a ziarului nostru din data 21.01.2005, facem precizarea că autorul a consemnat în mod eronat că doamna Adina Cristea este Director al ANAMOB (asociaţi
- 16 Martie 2005
- Citeste
La C.C.I. Bihor, instruiri pregătitoare
Denominarea leului şi utilizarea caselor de marcat Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor vine cu iniţiativa de a organiza, începând din data de 23 martie a.c., ora 15, un ciclu de seminarii despre utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, în v
- 16 Martie 2005
- Citeste
De mâine, la Băile Felix, două zile destinate asistenţei în domeniul ajutorului de stat
Mâine, la Băile Felix (Hotel Termal, ora 9.00), încep lucrările seminarului având ca temă "Controlul ajutorului de stat din perspectiva românească şi comunitară". Organizator: Consiliul Concurenţei Bucureşti împreună cu com
- 16 Martie 2005
- Citeste
Programul de înnoire a parcului auto: dintr-o rablă oarecare, o maşină de onoare
*Plata impozitului auto este obligatorie până la momentul radierii din circulaţie a autoturismului uzat. *Suma de 30.000.000 lei nu va fi încasată direct de persoana fizică, ci se va vira în contul de trezorerie al producătorului autorizat care vinde au
- 16 Martie 2005
- Citeste
După scadenţă, despre depunerea fişelor fiscale
Conform legislaţiei în vigoare, până la data de 28 februarie a.c., angajatorii şi plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă urmau să depună fişele fiscale (FF1 şi FF2), cât şi declaraţiile informative (D2005
- 16 Martie 2005
- Citeste
Comandamentul Judeţean de Jandarmi a devenit Inspectorat
Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române a adus noi modificări în ceea ce priveşte atribuţiile cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice pe care le au jandarmii, dar şi în privinţa organiz&
- 16 Martie 2005
- Citeste
Din 2006, primarii - şefi ai poliţiştilor de circulaţie şi de ordine publică
Înfiinţarea Poliţiei Comunitare - instituţia de ordine publică subordonată primarilor - s-a amânat pentru începutul anului viitor, ministrul de Interne, Vasile Blaga, declarându-se "absolut nemulţumit" de modul în care a fost creată,
- 16 Martie 2005
- Citeste
Flash rutier
Nu s-a asigurat Luni, pe DN 1, în localitatea Aleşd, T.A.F., de 28 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, l-a acroşat pe B.I., de 49 ani, din Aleşd, care s-a angajat în traversarea părţii c
- 16 Martie 2005
- Citeste
Ziua Mondială a apei, sărbătorită la Şcoala "Alexandru Roman"
Ieri, la Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Roman" din Oradea, s-a desfăşurat o activitate dedicată "Zilei Mondiale a Apei" (22 martie). Acţiunea a fost organizată în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului, Fundaţia Ecotop, Palatul C
- 16 Martie 2005
- Citeste


