Etapa a IV-a a Campionatului Naţional de fotbal-tenis s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Ploieşti, confirmând evoluţiile bune ale celor două echipe bihorene angrenate în competiţie. Chiar dacă n-au reuşit să c
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Doi orădeni pe podium la Cupa Apollo la culturism
A doua ediţie a Cupei Apollo la culturism s-a desfăşurat sâmbătă la Casa de Cultură din Salonta. Competiţia s-a desfăşurat în faţa unei săli arhipline, iubitorii de sport din localitate dorind să fie prezenţi la prima &icir
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Campionatul Judeţean, etapa a XVIII-a (penultima) Cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat se cunosc toate cele şase echipe care vor evolua în turneul play-off, programat în perioada 30 aprilie - 3 iulie. Două dintre grupările a căro
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Irina Bara a salvat onoarea Bihorului
153 de tenismeni de la cluburi din Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Mamaia, Arad etc. s-au găsit pe listele de înscriere la cea de-a III-a ediţie a Trofeului "Damaco" , desfăşurată între 14-17 aprilie, turneu naţional de categoria a IV-a, organizat d
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Manifestări în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului
În perioada 16-22 aprilie 2005, în municipiul Oradea, va avea loc o serie de manifestări în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, organizate de Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea. Centrul a fost constituit printr-o hotărâr
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Preţuri mai mari pentru cablul TVS
Orădenii vor fi nevoiţi să scoată din buzunare mai mulţi bani pentru achitarea cablului TVS. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii firmei, aceste majorări se datorează faptului că furnizorii direcţi au crescut preţurile. &Icir
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Pe "fiii ploii" îi cam plouă-n gură
Amatorismul edilitar în mandatul 2000-2004 dovedit de unii membri ai legislativului local le-a conferit acestora o tristă notorietate, de slabi gestionari ai veniturilor şi intereselor orădenilor, dar este în măsură să le afecteze chiar şi propriile ven
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Fundaţia de Scleroză Multiplă, la 10 ani de la înfiinţare
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţare Centrul de Zi de Scleroză Multiplă (MS) Oradea a primit un CEC în valoare de 20.000 de euro, din partea lui Hedy Hofmann, reprezentant al fundaţiei elveţiene Hilfswerk fur Rumanien. Potrivit preşedintelui
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Intoxicată cu fum în propria locuinţă
O orădeancă s-a intoxicat, ieri la orele amiezii, cu fumul provenind de la o tigaie lăsată pe aragaz. Femeia, Iustina M., în vârstă de 77 de ani, locuieşte într-un apartament dintr-un bloc de pe Bdul Decebal din Oradea. Vecinii femeii, simţind mir
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
În prima zi, pensionarii nu s-au înghesuit să-şi ridice tichetele
Începând de ieri, pensionarii orădeni, care, în luna decembrie 2004, aveau o pensie de 1,5 milioane de lei, îşi pot ridica tichetele valorice de hrană, care le conferă dreptul să-şi achiziţioneze alimente gratuite în valoare de un mili
- 19 Aprilie 2005
- Citeste


