CF Liberty Salonta - Gaz Metan Mediaş Interesul pentru partida de la Salonta va depăşi, din câte se pare, cel al jocului de pe Stadionul Municipal, iar motivul este simplu: FC Bihor a ieşit din cursa promovării, în timp ce formaţia salontană prime&
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Lucian Bute şi-a păstrat centura
Pugilistul român Lucian Bute şi-a păstrat centura NABA la categoria supermijlocie, după ce l-a învins, prin KO în repriza a patra, pe americanul Tonny McCrary, în cadrul unei gale care a avut loc, joi seară, la Galaţi. Sportivul american a fost t
- 23 Aprilie 2005
- Citeste
Activitate dedicată aderării României la Uniunea Europeană
Ieri, la Grupul Şcolar "Transilvania", din Oradea, a avut loc o activitate cu tema "Aderarea României la Uniunea Europeană". La acest eveniment au participat şi reprezentanţii unei organizaţii din Olanda, cu care liceul este în parteneriat de colaborare pe linie
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
PSD va fi reformat sau nu va fi deloc
Evoluţia lucrărilor Congresului PSD, după gafa comisă de Ion Iliescu la începutul reuniunii de ieri şi mesajul transmis de Internaţionala Socialistă, părea să arate că lupta pentru şefia partidului devine strânsă între cei
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
O zi pentru sănătatea Pământului
În data de 22 aprilie 1970, peste 20.000.000 de americani au manifestat împotriva poluării industriale. A fost prima acţiune la nivel mondial de asemenea amploare, care a tras un semnal de alarmă asupra consecinţelor ireversibile ale industrializării. De atun
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
Discuţii pe tema prevenirii consumului de droguri
Ieri, timp de două ore, la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", elevii şcolii s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Centrului Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog Bihor şi cu elevii voluntari ai centrului, cu care au purtat discuţii pe tema preve
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
Misterul feminin, descoperit la Galeria Foto-Art
Femeia, ultima frontieră care ne separă de neant, a fost sursă de inspiraţie în expoziţia artistului fotograf Nagy P. Zoltan A. FIAP, din Miercurea Ciuc. Vernisajul a avut loc zilele trecute, în Galeria Foto-Art din Oradea, în prezenţa autorului, a cri
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
Orădenii au pierdut al doilea joc cu Debrecen
La o săptămână distanţă, echipa de baschet CSM Oradea a susţinut cel de-al doilea joc contra formaţiei din liga a doua maghiară, Debrecen, fiind învinsă, de această dată, la un punct diferenţă, scor 63-62. Deplasâ
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
"Lanterna" merită mai mult!
Minerul Ştei - Crişana Tinca 2-1 (1-1) Stadion: Minerul Teren: impecabil Timp: rafale de ploaie şi vânt Spectatori: aproximativ 150 Cartonaşe galbene: Fofiu, Raţ / Brasa, Mitra Marcatori: Fl. Popa `4, Filip I `75 / Paveliuc `24 Remarcaţi: Fofiu, Ra
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
Curăţele 2002 s-a calificat după executarea penaltiurilor
În Cupa României, Faza a V-a judeţeană a Cupei României la fotbal, ediţia 2005-2006 s-a desfăşurat miercuri, programând trei partide în care cele trei reprezentante rămase în cursă din cadrul Campionatului Judeţean au &ic
- 22 Aprilie 2005
- Citeste


