Duminică după-amiază, un tânăr de 18 ani, în timp ce se afla cu familia şi cu nişte prieteni într-o plimbare pe Dealul Şomleului, a căzut în craterul din vecinătatea satului Betfia, comuna Sânmartin. Tânărul a sc
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Joi, la Beiuş, a fost mare târg, mare!
În fiecare an, la Beiuş, Casa de Cultură şi Muzeul municipal organizează "Târgul meşterilor populari". Anul acesta, târgul a avut loc tocmai într-o zi de... târg, adică în joia dinaintea Floriilor. Cu toate acestea, la 21 aprilie, p
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Premiile EURO TOMBOLA
Duminică, la Euro Tombola, au fost desemnaţi câştigători şi trei bihoreni. Este vorba de Moisa Mihai, cu tichetul BKH, seria 0003854, care a câştigat un echipament sportiv; Câte cinci milioane au revenit următorilor concurenţi: Ivan Daniela
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Victoria lui Napoleon Năstase la Borodino
Mă pregătisem să lansez, înainte de Congresul PSD, un slogan de forma: social democraţia de cumetrie. Căci mi se păruse că lucrurile sunt încremenite în PSD, candidatura lui Ion Iliescu părea unică - şi condamnată la vot un
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Ziua Beiuşului a fost sărbătorită şi prin artă!
Deşi, dată fiind amploarea manifestării cu caracter festiv dedicate Zilei municipiului Beiuş, arta a trecut, momentan, într-un plan mai discret, prin perenitatea ei rămâne o constantă a vieţii noastre cotidiene. Aşa s-a întâmplat
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Rafinăria Petrolsub moare cu zile
Când nu intră acţionarul majoritar pe uşă, bate falimentul la geam... Criza cu care se confruntă cei 400 de angajaţi ai Rafinăriei Petrolsub Suplacu de Barcău este departe de a fi soluţionată. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu c&ac
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Beiuş - De ziua Trupelor Terestre
La 23 Aprilie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Trupelor Terestre, acum împlinindu-se 11 ani de când, prin Ordinul General al ministrului Apărării Naţionale, fiecărei categorii de forţe îi corespunde un patron spiritual. Patronu
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Siminic şi Dianu s-au antrenat cu foştii colegi
La antrenamentul de ieri dimineaţă al FC Bihor au participat Marius Siminic şi Ciprian Dianu, legitimaţi la echipa de primă ligă maghiară Diosgyor. Profitând de faptul că au avut zi liberă, cei doi orădeni şi-au vizitat foştii coleg
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
După 17 ani, olandezii se gândesc din nou la finală
Prima semifinală a Ligii Campionilor propune un duel extrem de interesant între campioana Italiei, AC Milan şi noua campioană a Olandei, PSV Eindhoven. În mod normal, milanezii sunt favoriţi în partida de diseară, dar nu trebuie omis faptul că batavi
- 26 Aprilie 2005
- Citeste
Finala Cupei României se joacă în "Cotroceni"
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a decis, ieri, ca finala Cupei României, ediţia 2004-2005, dintre echipele FC Dinamo Bucureşti şi FC Farul Constanţa, să se dispute în ziua de 11 mai, de la ora 20.15, pe Stadionul ?Cotroceni? din Bucureşti.
- 26 Aprilie 2005
- Citeste


