Distribuitorii de medicamente vor sista, peste trei zile, livrarea de medicamente către 90 la sută din spitale şi farmacii, dacă nu vor fi găsite soluţiile de recuperare a datoriilor restante, de 200 de milioane de euro, unele datând din 2003. Preşedinte
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
"Zilele Homer", la Oradea
Asociaţia Nevăzătorilor din România - Filiala Interjudeţeană Bihor-Sălaj, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Consiliul Local al municipiului Oradea, organizează, în perioada 16-22 mai 2005, "Zilele
- 14 Mai 2005
- Citeste
Campionatul Judeţean
Etapă în play-off... Play-off-ul întrecerii judeţene programează mâine, de la ora 16.00, partidele etapei a III-a, după cum urmează: Cresuia: Curăţele 2002 - Inter Aleşd Arbitri: Al. Bungău, A. Herman şi Ov. Purjea. Observator
- 14 Mai 2005
- Citeste
Divizia A-B?rger
După ce a cucerit Cupa, Dinamo speră acum la event După ce au adăugat cea de-a 12-a Cupă a României în vitrina cu trofee a clubului, dinamoviştii se gândesc acum la event, speranţele renăscând în urma paşilor greşi
- 14 Mai 2005
- Citeste
Virgil Preda, ales în Consiliul Federal al Federaţiei Române de specialitate
Premieră istorică pentru atletismul bihorean Adunarea Generală a Federaţiei Române de Atletism a adus un curent de schimbare, nu doar prin prisma alegerii unui conducător, în persoana lui Ilie Floroiu, ci şi prin înnoirea componenţei Consili
- 14 Mai 2005
- Citeste
"Presarii", în căutarea primei victorii
?Cupa Municipiului Oradea?- etapa a IV-a Cupa municipiului Oradea, populara competiţie de fotbal ce se desfăşoară, la fiecare final de săptămână, la baza "5x5 Fotbal", continuă în acest week-end cu jocurile contând pentru etapa a IV-a. D
- 14 Mai 2005
- Citeste
Gazdele caută primul succes pe teren propriu
CF Liberty Salonta - Oaşul Negreşti Cu cinci etape înainte de finalul Diviziei B salontanii nu au cunoscut încă gustul succesului pe teren propriu, având în schimb o prestaţie de invidiat în partidele din deplasare, unde sunt neînvinş
- 14 Mai 2005
- Citeste
Jocuri interesante în Divizia D
După reuşita din Cupa României, unde a reuşit să se califice în semifinalele fazei judeţene, Lotus Felix evoluează, astăzi, pe teren propriu, primind vizita Bihariei Vaşcău, una dintre puţinele formaţii care a reuşit să-i
- 14 Mai 2005
- Citeste
Astăzi şi luni se mai pot depune declaraţiile de venit global
* Ghişeele administraţiilor fiscale teritoriale au program de lucru prelungit. * Alte reevaluări, alte procente. * A crescut numărul retururilor din totalul plicurilor expediate către contribuabili. Au mai rămas doar două zile lucrătoare (astăzi
- 14 Mai 2005
- Citeste
15 Mai - ziua Naţională a Medicului Veterinar
Îmbogăţind realizările înaintaşilor În România, a devenit o tradiţie ca în data de 15 mai să se sărbătorească Ziua Naţională a Medicului Veterinar. Hotărârea privind această dată a fot lua
- 14 Mai 2005
- Citeste


